Tot ceea ce este sacru este învăluit în mister. Nu poate fi dezvăluit celui nepregătit. Rugăciunea este limbajul unei lumi în criză de soluții, este căutarea adevărului și încredințarea în voia tainică a lui Dumnezeu. Cine ascunde adevărul este tată al minciunii. Acest viclean-mincinos vrea să slăbească individualitatea și să distrugă onestitatea. Lipsa dragostei este o răceală galactică, care îngheață sufletele neîncălzite de lumina divină.
Omenirea se încăpățânează să accepte orice noutate, fără un filtru obiectiv. Riscurile sunt majore. Este ca și cum ai lăsa ușa casei deschisă noaptea. Orice spațiu interior care are o taină eliberatoare este intrinsec legat de credință: omul este corigibil. Credința este o asumare a smereniei: Omul își vede propriul gunoi, îi simte mirosul și vrea o curățenie înfrumusețătoare. Credința este nobilă, ne scapă de nimicuri. Omul aleargă după sfârșituri fericite prea ieftine, prea grăbite, prea forțate, deoarece îi lipsește răbdarea. Elocvența Evangheliei este un mare avantaj pentru omenire. Taina merită descoperită și împărtășită. Cultura de consum vrea să ne externalizeze rațiunea duhovnicească și numai o credință forte o poate stăvili. Externalizarea merge foarte bine pentru serviciile IT și pentru contabilitate, dar nu este compatibilă pentru mântuirea sufletului. Tentativele new-age-iste de a arunca pe piață surogate eretice trebuie respinse cu fermitate.
Dumnezeu ne poate trimite oriunde, deoarece peste tot El ne însoțește, ne susține, în vederea înveșnicirii noastre. Există un singur loc sigur și fericit, acela unde se împlinește voia divină. Dacă un serviciu pentru un împărat lumesc este o mare onoare, cu atât mai mult pentru Unul Veșnic (David Livingstone). Nimic pământesc nu ne va face să disperăm. Nimic nu este valoros, decât dacă poate fi relaționat cu Împărăția harului. Scriptura Îl revelează pe Hristos: omul are acces la manifestarea binecuvântării divine și nu poate înlocui Adevărul. Nu este suficient să plătim pe alții să se roage, dacă noi nu renunțăm la patimi.
Fiecare om are șansa de a transforma lumea lui monotonă într-una plină de viață, de sens și de iubire, cu condiția de a se dedica slujirii lui Hristos. Cu cât omul vrea să externalizeze postul și rugăciunea în favoarea asceților și milostenia în favoarea exclusivă a O.N.G.-urilor, cu atât mai mult devine indiferent și alienat. Adevărata noastră Patrie este mai mult decât o bucățică de pământ. Cea mai mare tragedie nu este piratarea electronică, ci piratarea moralității. Nu este suficient să crezi platonic, trebuie să fi interesat, angajat ferm într-o lucrare de slujire.
Creștinismul reamintește frumusețea lucrurilor care contează, unui public nerăbdător și distrat, selectând informația care are relevanță. Creștinismul ne dezvață de trufie: nu vrem să arătăm cât de bine ne-ar merge. Creștinismul ne alungă temerile legate de neadaptare și nerealizare. Creștinismul este șansa de a profita de șansa libertății, disponibilitatea de a accepta îndrumarea sfinților. Este mărturisirea unui adevăr optimist: omul nu este imposibil de salvat. Creștinismul se ocupă de latura confuză a omului, aducând claritate: omul care se roagă îngerilor nu se lasă distras de bâzâitul unei muște. Creștinismul ne propune un ospăț al veseliei, cultura seculară ne oferă week-enduri libere. Timp de 11 secole (din secolul V până în secolul XVI), creștinismul a fost afectat în Apus de Săptămâna Nebunilor (în preajma Anului Nou), când oamenilor simpli li se îngăduia un comportament imoral, indecent și libertin, fără teama represaliilor.
__________
*Franz Brentano.
**G.K. Chesterton.
***Ambrozie Iurasov, Îndrumar creștin pentru vremurile de azi. Convorbiri cu Părintele Ambrozie. Vol. I, Editura Sophia, București, 2004, p. 13.
****Acad. Nicolae Dabija.