LOADING

Type to search

Stiri Generale / Evenimente

Dublă lansare de carte despre Eminescu la Librăria Sophia

Share

Librăria Sophia vă invită

miercuri, 18 ianuarie 2017, ora 17.00
la o dublă lansare de carte

BOALA ŞI MOARTEA LUI EMINESCU
şi
EMINESCU, ULTIMELE ZILE LA TIMPUL
de Nicolae Georgescu

Invitaţi:

scriitorul CORNELIU VLAD
avocat OCTAVIAN AMBROZIE

poetul FLORENTIN POPESCU
prof.univ. NICOLAE GEORGESCU

Vă aşteptăm cu drag!

Autorul celor două volume prezentate, dl.prof.univ. Nicolae Georgescu a absolvit Facultatea de limbi clasice în 1973, iar în 1980 a debutat cu critică literară la revista „Luceafărul” a Uniunii Scriitorilor din România, de care şi-a legat viaţa culturală şi ştiinţifică până la desfiinţarea ei, la Revoluţia din 1989. A fost un timp redactor principal la „Viaţa Culturală a Capitalei”, apoi a întemeiat, împreună cu Mircea Mâciu, sub directoratul acad. Mihail Drăgănescu, revista „Academica” a Academiei Române. În 1997 şi-a susţinut doctoratul la Universitatea din Bucureşti şi a păşit în învăţământul universitar, ajungând la gradul de profesor universitar (2004).
A publicat cărţi de istorie literară, de eminescologie, ediţii dar şi romane. Din anul 2005 este membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar din anul 2007 este membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. Este un reper mai ales în domeniul eminescologiei, studiile sale fiind foarte des citate, comentate, combătute, aprobate, completate.

Cărţile dumealui pot fi procurate din librărie sau online, de pe site-ul librăriei noastre.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *