LOADING

Type to search

Freatic 3: Îl opun pe A lui 1

Stiri Generale / Evenimente

Freatic 3: Îl opun pe A lui 1

Share

„Eu am primit freaticul de la Nichita!”. O mărturisire șocantă, venită din partea maestrului Sorin Dumitrescu… Ce tâlc subtil poate avea o asemenea afirmație? Ce ascunde acest (d)enunț criptat? Pentru a pătrunde sensul afirmației, trebuia musai văzută expoziția „Freatic 3. Îl opun pe A lui 1”, gândită și pusă în operă la Facultatea de Arhitectură din București de bine‑cunoscutul iconar silvestrin. Și, de asemenea, trebuia citit „manifestul” evenimentului, o adevărată așezare în pagină a fenomenologiei adierii creative a lui Dumnezeu în inima freatică a unora, scoși din plutonul înserierii biologice. Pe ce criterii? Singur, doar Creatorul știe!

 

Mic tratat de pnevmatologie

Vernisajul a fost un discurs referențial al maestrului (curator și expozant totodată), prin care a tâlcuit – în maniera sa proprie – momentul adierii suave a gândului, abătut din afară asupra omului și care, în primele momente, nu știe ce să creadă. Asta în cazul omului înduhovnicit, căci cel cu mintea secularizată este convins că i‑a venit lui o idee…! Pe acest clivaj își proptește Sorin Dumitrescu demonstrația: pe diferența fundamentală – ontică și spirituală – dintre gând și idee. Morfologia, arhitectura, obârșia și finalitatea gândului au sursă divină, nenumită, neînțeleasă, neatinsă. E clar că este tot Dumnezeul Acela care fumegă în munte, atunci când îl inspiră (îl absoarbe) pe Moise prin pâclele sinaitice, spre a primi tablele Legii. Singurul lucru care i se cere omului este acela de a fi în stare freatică, adică de a primi ceea ce i se oferă. Iată cum explică artistul această con‑lucrare între noi, oamenii, și El:

„Încep prin a preciza că vizualul freatic n‑are formă, este în întregime inefabil, nu‑l poți vedea, dar el te vede! Iar tu poți doar să‑l simți și uneori chiar să‑i intuiești prezența subtilă și uneori chiar să‑l pui la treabă, cum nu s‑au dat în lături s‑o facă toate marile spirite ale artei universale.

Fiindcă vizualul freatic este duh și ca orice entitate subtilă este ardent dornică să capete trup, ca să se poată adăuga util creativității noastre. Oricât de puțini ar crede, lucrarea lui există totuși demult în preajma noastră, de cele mai multe ori nefiindu‑i sesizată disponibilitatea de a lucra alături de noi!”.

Așadar, marile momente ale creației umane au fost însoțite sau chiar generate de prezența Duhului, de calitatea lucrătoare a lui Dumnezeu pe care i‑a conferit‑o omului și în virtutea căreia acesta este părtaș, cu drepturi depline, la crearea și recrearea frumuseților lumii. O astfel de secvență harică se răsfrânge direct asupra celui care a primit‑o, dar ea are capacitatea de a reverbera peste generații, peste veacuri. Odată primit, freaticul devine izotop radioactiv lucrător, invizibil, dar eficace, iar purtătorul nu‑i simte prezența, dar îi resimte pulsiunea tainică. Delicatețea lui Dumnezeu este absolută, Gentlemanul ceresc are toată deferența față de omul cel bănuitor și orgolios. Dovada: unii chiar cred că lor înșile le‑a venit freaticul…!

De la cât la cum

Titlul expoziției solicită și el o analiză aprofundată. Inițial un vers al lui Nichita Stănescu, devenit acum cap de afiș (frumos afișul expoziției, gândit de Ana Anastasia, fiica maestrului!), face parte dintr‑o poezie a cărei primă strofă sună astfel: „Îl opun pe A lui 1/ Nori peste semne”. Și acum vine Sorin Dumitrescu și spune cam așa: opun cantitatea, care este cifra (reprezentată de 1), literei, care conține îl conține pe cum, adică o întrebare modală. Sau, mai clar pentru toată lumea: ne mișcăm pe o axă, de la cât la cum. Acesta este punctul de inflexiune, al întrebării puse corect, just, cu stringență metafizică. În malaxorul lui cât a intrat și arta postmodernă, tributară ideologiilor și marketingului – care trebuie să scoată profit maxim dintr‑o amețeală axiologică vândută drept „revoluție în artă”, „șabloane abolite”, „tipare sparte” etc. Cuvinte care maschează absența unui gând venit de dincolo și care reduce arta la o simplă tehnicitate, la o orizontală a formei și culorii, a materialului și, finalmente, a îndrăznelii unei simple idei. Cam atât rămâne din meșteșugul artiștilor mereu „la modă”, dispuși la concesii grave cu marketingul, la compromisuri cu „industria”, la cochetării impure cu ideologia…

Artiștii freatici

Numele celor prezenți în expoziție reprezintă o sumă de talent, smerenie acceptată lăuntric, reflexie îndelungată. O echipă premium, pe care Sorin Dumitrescu a avut inspirația (și curajul) de a‑i pune laolaltă, chiar dacă – aparent – vin din zone de expresie estetică diferită, cu instrumentar artistic variat. Așadar, i‑am putut admira în acest puzzle freatic pe Horia Bernea, Florin Ciubotaru, Anastasia Dumitrescu, Sorin Dumitrescu, Paul Gherasim, Vasile Gorduz, Ion Grigorescu, Peter Jacobi, Ilona Lovaș, Valeriu Mladin, Ion Lucian Murnu, Sorin Neamțu, Dan Palade, Dorin Ștefan, Adrian Șuștea, Aurel Vlad. Un tot unitar, meditativ, agregat duhovnicește, masiv estetic, intrat în opoziție explicită cu ideologiile estetice aflate în trend. Și aici Sorin Dumitrescu are un cuvânt de spus, ca unul care a cochetat în tinerețile lui creatoare cu cele mai avangardiste curente artistice. Dar care și‑a luat seama, fiind conștient în urma întâlnirii cu Hristos că a primit ceva „din afară”, adică un gând multiplu, polimorf, caleidoscopic. Și eteric…

 

După tot acest maraton de meditație cristalizată estetic la care am fost supuși, întrebarea se naște firesc, pentru tot omul de sub soare: Oare eu voi fi fost, vreodată, freatic…?

Răzvan BUCUROIU

Tags:

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *