LOADING

Type to search

Hramul mănăstirii Toflea din judeţul Galaţi

Stiri Generale / Evenimente

Hramul mănăstirii Toflea din judeţul Galaţi

Share

În fiecare an, la data 2 iulie, când Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, domnitor al Moldovei între anii 1457 – 1504 şi mare ctitor de locaşuri sfinte, Mănăstirea Toflea din județul Galați îşi sărbătoreşte unul dintre ocrotitorii spirituali.

În ziua de prăznuire a Sfântului Ştefan, Sfânta Liturghie a fost oficiată  la Altarul de vară a mănăstirii Toflea de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, din parohiile protopopiatelor Nicoreşti şi Tecuci.

Existenţa unui schit în sihăstria Buciumenilor, la confluenţa judeţelor Galaţi, Vrancea şi Vaslui, datează din secolul al XVII-lea.

Actualul aşezământ monahal, cu hramurile „Sfinţii Trei Ierarhi şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“, a fost redeschisă în data de 18 decembrie 2010.

Încă din ajunul sărbătorii, pentru a spori evlavia şi bucuria duhovnicească a credincioşilor şi pentru a bucura sufletele celor ce locuiesc în această zonă, cu binecuvântarea ierarhului Dunării de Jos, au fost aduse din patrimoniul sacru al Reşedinţei Arhiepiscopale, moaştele Sfântului Ierarh Nicolae.

Astăzi, la Sfânta Liturghie au luat parte un mare număr de credincioşi rromi şi români din Toflea şi din parohiile învecinate, precum şi reprezentanţi ai oficialităţilor locale.

La momentul cuvenit, mulţi copii îmbrăcaţi în frumosul port tradiţional românesc au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

La chinonic, un grup de copii din parohia Brăhăşeşti,  participanţi la programul catehetic naţional „Hristos împărtăşit copiilor“ şi voluntari de Colegiul Naţional „Spiru Haret” din municipiul Tecuci, au susţinut un frumos moment cultural-artistic închinat Sfântului Voievod Ştefan cel Mare și satului românesc tradițional.

După Sfânta Liturghie a urmat o rugăciune de mulţumire pentru binefacerile lui Dumnezeu revărsate asupra credincioşilor şi preoţimii din această parte a eparhiei şi o slujbă de pomenire pentru toţi înaintaşii şi ctitorii şi binefăcătorii acestei vetre monahale.

La predică, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre modelul de credincioşie jertfelnică a marelui voievod moldovean, apărător al Ortodoxiei în vremuri tulburi şi un mare ctitor de locaşuri sfinte și despre legătura dintre bobul de grâu, care în această lună de vară va fi recoltat de pe ogoarele patriei și Sfânta Euharistie.

La final, toţi cei prezenţi la hramul acestei mănăstiri au fost binecuvântaţi de Părintele Arhiepiscop şi au primit iconiţe.

Prin dăruirea jertfelnică a părintelui stareţ, Paisie Agache şi prin cooperarea cu numeroşii credincioşi rromi din Toflea a fost organizată tradiţionala agapă frăţească de unde au gustat toţi pelerinii sosiţi la hramul ştefanian al mănăstirii, fiind împărţite cu acest prilej peste 700 de pachete cu alimente.

*

Schitul Toflea este unul dintre cele mai vechi aşezări sihăstreşti din judeţul Galaţi. O mărturie din perioada 1 septembrie 1619-31 august 1620 arată că doamna Stana, soţia vornicului Murgoci Tofle, avea un document al acestuia care preciza ca după moarte „câte rămăşiţuri ar rămăni să n-aibă triabă, ce ca să aibă a le dărui svintii mănăstiri ce iaste făcută de Tofle cel bătrân“.

Se pare că acest „Tofle cel bătrân” este uşerul Tofle sau Toflea, amintit într-un document domnesc de la 1581, fapt ce dovedeşte că mănăstirea a fost ctitorită pe actualul teritoriu al com. Brăhăşeşti în primii ani ai secolului al XVII-lea, dacă nu chiar în ultimii ani ai secolului al XVI-lea.

Schitul s-a ruinat, probabil, destul de repede, căci un nou schit a fost ridicat înainte de noiembrie 1667 de căpitanul Florea şi soţia sa Safta la Cernica în aceeaşi zonă, în imediata apropiere a celui vechi. Un document de la 1749, referindu-se, probabil, la un monah al schitului, aminteşte de „Ioniţ Batin călugărul de la Brăhăşeşti“.

Aşezământul, care avea hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului“, este pomenit şi în anul 1809 într-un document care îl consideră pe logofătul Constantin Palade ca restaurator şi miluitor al schitului.

Câţiva ani mai târziu, la 1817, voievodul Scarlat Callimachi dăruieşte fiului său Alexandru moşia Toflea, pe care se afla şi „schitul Tofle, unde se află petrecătoriu şi trei călugăraşi“. Aşezământul se afla, deci, într-o stare de decădere, care se va accentua, probabil, şi în anii următori, căci schitul se desfiinţează, practic, înainte de 1859.

Este singura mănăstire ridicată prin contribuţia unui rrom, Vasile, într-o localitate în care trăieşte o comunitate exclusiv de etnie rromă.

Sfinţirea locului şi aşezarea pietrei de temelie a sfântului locaş realizându-se în 29 iunie 2002, de către Chiriarhul Dunării de Jos.

Aşezată într-un mirific cadru natural, aproape de vatra satului, mănăstirea este o bijuterie a arhitecturii ştefaniene. Pravila mănăstirii, unită cu rugăciuni speciale pentru locuitorii rromi, se îmbină armonios cu activităţile desfăşurate în Centrul de educaţie şi formare religioasă a copiilor rromi, precum şi cu centrul social pentru săraci.

În prezent în biserica mănăstirii se execută lucrări de pictură în tehnica frecă.

Reporter: pr. Rareş Bucur

Imagine: Daniel Lare

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *