Indesductribilul atlantic

Pe 2 februarie 1987 trecea la Domnul scriitorul scoțian Alistair MacLean. Fiu de pastor, luptă în cel de al Doilea Război Mondial. După război, predă la Glasgow University, dar este contestat din cauza alcoolismului. Multe opere au fost ecranizate și a devenit faimos mai ales cu Tunurile din Navarone și Unde se avântă vulturii. A demonstrat că scrierile lui se vând bine și sub pseudonimul Ian Stuart, fără publicitatea numelui real deja consacrat. Pentru a scăpa de taxe, se mută în Elveția.

0000000

Scrie mult despre război, despre spionaj, dar niciodată despre aventuri amoroase (pe care le consideră diversiuni perfide). Eroii săi sunt adesea personaje care își depășesc limitele, în lupta lor contra dușmanilor lumii. Cu toate acestea acestea, eroii rămân liniștiți, nu se impacientează, ci sunt total devotați misiunii care le-a fost încredințată. Par să aibă cunoștinte secrete și abilități nebănuite. De obicei, sunt trădați de prietenii cei mai apropiați.

Descrie admirabil Mediterana, dar reflecțiile filosofico-morale nu sunt la fel de bine receptate de către public. Pe final de carieră, deși vânzările sunt decente, își pierde prospețimea literară, abuzând de dialoguri și neglijând conturarea portretelor psihologice ale personajelor sale. E preocupat în special de bătăliile navale și de conspirațiile teroriste.

În mai toate romanele, eroul masculin principal s-ar putea numi Indesductribilul. Părinții noștri l-au iubit pe personajul Carrington, mătușile l-au adorat pe Andrea. Eroii par din altă lume, cu șapte vieți, mereu cu o secundă în fața morții, pe care o sfidează. Lupta se dă cu frica și – în final – cu moartea, care nu poate fi decât amânată. Iminența terorii și a morții respiră în ceafa cititorului la fiecare pagină. Unele romane sunt destul de controversate (Permis pentru a ucide sau Teroare la Amsterdam). Prin ecranizările romanelor sale, am putut să îl urmărim inclusiv pe Clint Eastwood.

Acest gen de romane a fost savurat imediat după război, când publicul era însetat să afle cât mai multe secrete. Era mai mare cererea de mistere decât oferta istoricilor, încă nerepliați. Ficțiunea de propagandă ne arată mereu cât de umani au fost întotdeauna doar învingătorii și cât de cinici au fost mereu învinșii. E ciudat cum învingătorii câștigă nu doar la final, ci mereu, în toate etapele intermediare, încât pe bună dreptate ajungi să te întrebi: Atunci de ce a durat conflictul atâția ani (dacă învinșii pierdeau tot de la început, erau sabotați permanent, aveau lideri fără caracter)?

Eroul atlantic scapă de moarte cel puțin de două ori pe zi, altfel nu se poate culca liniștit seara. Conflagrațiile ulterioare de pe mapamond (împotriva unor forțe mult mai mici) au demonstrat că poveștile au fost umflate, că au murit mulți și dintre învingători. E trist că expresia ca în filme a ajuns să echivaleze cu minciună sigură. Nu toți învinșii erau demenți sau psihopați, ci doar ascultau ordine (demente sau psihopate).

Asta cu demonizarea adversarului nu s-a inventat azi. Încă din Primul Război Mondial, logistica informațională a asigurat veștile corespunzătoare urechilor tanchiștilor, care trebuiau motivați că nu luptă cu oameni, ci cu demoni. Astfel că indesductribilul atlantic poate ucide pe oricine, pardon, poate face curățenie după ce orar dorește, deși nu întotdeauna l-a rugat cineva.

Mai bine evităm orice război și studiem tactica de luptă numai din arhive. Fericiți sunt făcătorii de pace. Dintr-un anumit punct de vedere, patrioții fac pacea distrugând agresorii. Pacea vine după un război. Nimeni nu poate contesta meritele și eroismul nimănui. Numai că neverosimilul decredibilează și banalizează adevărul, atâta tot. Când prezinți teme grave, lași ficțiunea la o parte, din respect măcar pentru victime, dacă nu și pentru supraviețuitori. Învingătorii au câștigat oricum, știm asta și ne bucurăm, chiar dacă au mai pierdut mici clinciuri.

Imaginea unui erou care nu se lasă omorât nu este deloc accidentală. E bine că luptă până la final, că nu dezertează, că e priceput, doar că parcă e prea de tot, prea cusută cu ață albă povestea. Chiar dacă se și împiedică, eroul învinge, pentru că e de partea binelui. Gloanțele trec mereu pe lângă erou, nu știu cum ceilalți trag atât de prost. Iar când trage el, nimerește din prima. Exploziile sunt mereu în spatele lui. Ei, în viață nu e așa, cam mori la prima scamatorie de asta, maxim la a doua.

Părerea mea este că se dorește înlocuirea modelului sfântului cu cel al eroului (care poate fi chiar și alcoolic, băutura nu îl doboară). Înlocuirea îngerului cu mascota. Credința nu are surogat, nu are copii, chiar dacă se multiplică, devine un original în fiecare. Eroii adevărați sunt cei trecuți în sinaxare, martirizați în acea vreme și trecuți în sinaxare. Lumea, chiar teologică, habar nu are. Căutați aceste sinaxare generale și veți găsi nume ale adevăraților eroi, profeți, apostoli, mucenici, care au determinat ca milostivirea divină să oprească urgia.

Noi suntem în tabăra lui Hristos și vom apăra mereu credința și normalitatea. Dar – aici, pe pământ – nu suntem indestructibili. Și nu prin noi înșine. Păcatul ne distruge. Dacă eliminăm păcatul, dacă ne războim cu el, Hristos va distruge moartea noastră și o va transforma în pace veșnică. Doar din dragoste, numai să nu capitulăm.

 

Marius MATEI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.