IPS Ierótheos Vlachos (Grecia) vine la Iași pentru a lansa volumul II din „Dogmatica empirică” și „Vechea și Noua Romă”

Prelungind bucuria Sfintelor Paști, Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, vă invită vineri, 28 aprilie 2017, la evenimentul de lansare a cărților „Dogmatica empirică după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis, Vol. II” și „Vechea și Noua Romă. De la Tradiția ortodoxă la tradițiile Apusului”, în prezența autorului, Înaltpreasfințitul Ierótheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului (Grecia).
Editura Doxologia a pregătit un eveniment special pentru a marca lansarea pe piață a două cărți așteptate de publicul cititor din România: cel de-al doilea volum din „Dogmatica empirică după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis” și „Vechea și Noua Romă. De la Tradiția ortodoxă la tradițiile Apusului” de Ȋnaltpreasfințitul Ierótheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului. Astfel, vineri, 28 aprilie, de la ora 18.30, în Sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan din Iași, ieșenii se vor întâlni chiar cu autorul, IPS Ierótheos, dar și cu Pr. Dr. Roger Coresciuc, Asistent Universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași.
„Dogmatica empirică după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis” este scrisă ca o consecință a relației personale pe care Mitropolitul Ierótheos a avut-o cu Părintele Romanidis mai ales în ultimii ani de viață ai acestuia. Aproape retras din lumea dezbaterilor academice, acesta a devenit, ca pensionar, preot slujitor al Mitropoliei de Nafpaktos. Pe de altă parte, autorul volumului a avut la dispoziție înregistrări audio ale unor convorbiri teologice cu grupuri de ucenici apropiați ai Părintelui Romanidis, dar și înregistrări inedite ale unor prelegeri academice ale acestuia. Cartea este bazată mai ales pe ample extrase din aceste dialoguri teologice vii, care își păstrează limpezimea chiar scoase din contextul în care ele fuseseră rostite.
După cum mărturisește chiar Mitropolitul Ierótheos, capitolele cărţii „Vechea și Noua Romă. De la Tradiția ortodoxă la tradițiile Apusului” „sunt alcătuite din texte pe care le-am redactat cu felurite prilejuri, la diferite soroace de timp. (…) Primele capitole se referă la Vechea Romă a Imperiului Roman, următoarele la Noua Capitală, Noua Romă – Constantinopol. Celelalte surprind legăturile dintre acestea, conflictele, respectiv întreruperea comuniunii lor. Două cetăţi cu o mare Tradiţie şi cultură, cu o istorie de cuceriri şi lupte pentru eliberare, cu aleşi părinţi slujitori ai Bisericii şi, deopotrivă, cu rătăciri ale eresurilor, cu mişcări de împotrivire şi de dialog. Nu vorbim despre Prima şi A Doua Romă, în sensul unei înşiruiri ce s-ar putea continua cu o A Treia şi o A Patra, ci despre o singură Romă, cea Veche şi cea Nouă.”
Cele două volume ce vor fi lansate în prezența autorului vineri, 28 aprilie, pot fi comandate și online, pe site-ul Editurii Doxologia: https://edituradoxologia.ro/dogmatica-empirica-dupa-invataturile-prin-viu-grai-ale-parintelui-ioannis-romanidis-vol-ii, respectiv https://edituradoxologia.ro/vechea-si-noua-roma-de-la-traditia-ortodoxa-la-traditiile-apusului.
De asemenea, duminică, 30 aprilie 2017, de la ora 18.30, Înaltpreasfințitul Ierótheos Vlachos va susține și o conferință pe tema „Viața duhovnicească a creștinului în societatea actuală”, în Aula „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, moderator fiind Ierom. Dr. Nathanael Neacșu.
Mitropolitul Ierótheos Vlachos s-a născut în 1945 la Ioannina, Grecia. A fost ales ca mitropolit de Nafpaktos și Hagios Vlasios în 1995. Scriitor prolific, IPS Ierótheos a publicat peste 60 de cărți în limba greacă. Multe dintre ele au fost traduse în alte limbi, inclusiv în engleză, franceză, spaniolă, arabă, română, rusă, sârbă, bulgară, maghiară și chineză. Studiile sale se bazează pe teologia patristică și se extind asupra problemelor contemporane. Cele mai recente cărți ale Înaltpreasfinției Sale tratează probleme legate de genetică și bioetică, văzute din perspectiva ortodoxă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.