LOADING

Type to search

Stiri Generale / Evenimente

O seară de tineret, la biserica „Sfântul Proroc Ilie” din Cluj

Share

Tinerii clujeni sunt invitați să participe la o seară dedicată lor la biserica “Sfântul Prooroc Ilie” din cartierul Mărăști. Evenimentul, organizat de Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj, va avea loc joi, 27 februarie, de la ora 19, și este adresat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani.

112_sf_maxim_marturisitorul_0559

Întâlnirea va începe cu participarea tinerilor la slujba Vecerniei, la finalul căreia părintele Vasile Istrate va adresa îndemnuri duhovnicești. De la ora 20 întâlnirea va continua la subsolul bisericii, în sala “Horeb” unde se va desfășura un programul artistic. Tinerii din grupurile parohiale și cu ajutorul reprezentanților  Asociației Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj, vor pregăti scenete cu mesaj duhovnicesc. Va urma un moment artistic susținut de tinerii prezenți în care vor fi interpretate, cu vocea și la chitară, mai multe cântece folk. Seara de tineret ce va fi organizată de Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj la biserica „Sfântul Prooroc Ilie” de pe strada Târnavelor nr. 4 se va încheia cu o agapă creștinească și o activitate de socializare.

 

Andreea Pâgleşan |

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

You Might also Like

1 Comment

  1. Luca 19 februarie 2014

    Iisus Hristos, indiferent cum este inteles de oameni, ca Nazarineanul, ca Mesia si Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu sau Omul, nu are biografie didactica, oricat s-ar specula in aceasta directie. Parerile unora cu privire la eventuale studii in Egipt sau India mi se par irelevante. Evangheliile nu ne arata decat faptul ca la varsta de 12 ani ii uimea cu intelepciunea pe carturarii de la templu. Copilul Iisus, revendicandu-si obarsia divina, le spune simplu si direct dreptului Iosif si Fecioarei Maria: „De ce m-ati cautat? Oare nu stiati ca trebuie sa fiu in Casa Tatalui Meu”. Ei bine, aceasta Casa a fost extinsa de Iisus, la vremea intemeierii „Noii Legi”, a „Noului Legamant”, spre toata lumea. (Stelian Gombos)

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *