P.S. Macarie Drăgoi a primit cea mai înaltă distincție culturală a Bistriței

P.S. Macarie Drăgoi a primit cea mai înaltă distincție culturală a Bistriței:Să mă primiți ca pe un episcop colindător, plecat departe din acest colț de rai transilvan spre țările nordice unde îi colind pe români, întărindu-i în identitatea lor românească

Moment extrem de emoționant, luni, pe scena Palatului Culturii din Bistrița, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru și Literatură „Liviu Rebreanu”. Aplauze, lacrimi și colinde au însoțit momentul în care Episcopul Macarie Drăgoi, cel care păstorește sufletele credincioșilor români din Suedia, Norvegia și Danemarca, a primit cea mai înaltă distincție acordată de Palatul Culturii și Primăria municipiului Bistrița – „Cavaler al culturii bistrițene”. Distincție care, de-a lungul timpului, a fost decernată unor personalități ca Mitropolitul Andrei și actorul Florin Piersic.

O sală arhiplină l-a aplaudat intens pe Episcopul originar de pe meleagurile bistrițene, emoționată până la lacrimi, așa cum, de altfel, a fost și Episcopul Macarie Drăgoi, în momentul în care pe scenă au apărut părinții săi, de la Spermezeu, îmbrăcați în costume populare, alături de aproape 100 de colindători de pe Valea Țibleșului.

IPS Macarie,  păstorul credincioșilor români din Europa de Nord, a spus, extrem de emoționat, că primește distincția „ca pe un dar, ca pe o faptă a dragostei pentru cultura românească și ortodoxă”. În aplauzele celor prezenți în sală, Episcopul Macarie Drăgoi, considerat un nucleu de iradiere a ortodoxiei în recile ținuturi ale nordului, a declarat că vrea să fie primit  „ca un episcop colindător, fiindcă asta sunt, un episcop colindător care am plecat departe din acest colț de rai transilvan spre țările nordice unde îi colind neîncetat pe frații noștri români, întărindu-i în identitatea lor românească” .

„Primesc această distincție ca pe un dar, ca pe o faptă a dragostei pentru cultura noastră românească și ortodoxă. Totodată, avem obligativitatea, prin această distincție, să fim mult mai responsabili în a fi purtători demni și autentici ai tradiției și spiritualității comunității din care facem parte. Se cuvine să mulțumesc organizatorilor, se cuvine să mulțumesc colindătorilor din satul meu natal și din zona mea natală, de la poalele Țibleșului, unde a odrăslit și Liviu Rebreanu, pe care îl comemorăm în aceste zile. Se cuvine să vă mulțumesc și dumneavoastră, însă mai presus de toate aș dori să le mulțumesc părinților mei aici de față….ca prin ei să mulțumesc tuturor bunicilor și părinților noștri, fiindcă prin ei avem tot ceea ce am moștenit de la înaintașii noștri. Prin ei avem o patrie, avem o familie și am moștenit o Biserică. Prin ei ne-am hrănit cu o pâine, ne-am hrănit cu o pâine frământată și coaptă, nu doar cu sudoare și cu dragoste ci și cu duh. De aceea, vă rog să-mi permiteți ca încă o dată, plecându-mă, să le sărut mâinile lor și mâinile tuturor părinților noștri brăzdate de trudă, aceste mâini moi și calde ca o pâine. Datorită lor ființăm pe acest pământ și suntem înzestrați cu o identitate și cu o credință. Prin ei avem rădăcini care ne ridică la cer. Așadar, să le mulțumim cu recunoștință, să le sărutăm mâinile și să le ștergem lacrimile de dor și de duioșie. Și pentru că am spus că primesc această distincție din partea dumneavoastră ca pe un dar, vă rog să primiți acum, la începutul acestei manifestări de excepție și un mic dar din partea noastră, a celor care venim de la poalele Țibleșului, unde a odrăslit Liviu Rebreanu, două colinde de pe meleagurile noastre. Vă rog să mă primiți și pe mine, împreună cu consătenii și cu ceilalți de la Țibleș – agrieșeni, târlișuani, dobriceni, diugani și cu toți ceilalți care sunt aici. Să mă primiți ca pe un episcop colindător, fiindcă asta sunt, un episcop colindător care am plecat departe din acest colț de rai transilvan spre țările nordice unde îi colind neîncetat pe frații noștri români, întărindu-i în identitatea lor românească” , a spus, cu lacrimi în ochi, Episcopul Macarie Drăgoi.

Vorbele sale au fost primite cu aplauze, în picioare, de o sală arhiplină, la eveniment fiind prezenți primarul municipiului Bistrița – Ovidiu Teodor Crețu, prefectul Ovidiu Frenț, directorul Spitalului Județean de Urgență – ec. Gabriel Lazany.

 Apreciat pentru virtuțile de misionar, pe lângă atașamentul față de locurile natale, Preasfințitul Macarie împlinește cu multă smerenie, râvnă și dăruire jertfelnică slujire pastorală din diaspora scandinavă, cercetându-i și întărindu-i pe frații noștri români în identitatea lor stramoșească. A înființat zeci de comunități românești în Europa de Nord, cu biserici și două mănăstiri. A sprijinit familiile greu încercate de români din țările scandinave despărțite de copii, fiind neîncetat alături de cei singuri sau aflați în suferință, necazuri și nevoi.

SURSA: www.activenews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.