LOADING

Type to search

Stiri Generale / Evenimente

Părintele Gavriil Miholca, pomenit la 30 de ani de la trecerea la cele veșnice

Share
Părintele Gavriil Miholca, pomenit la 30 de ani de la trecerea la cele veșnice

Joi, 18 octombrie 2018, în localitatea Cubleșu Someșan, Părintele Gavriil Miholca a fost pomenit la 30 de ani de la trecerea sa la cele veșnice, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșlui și Sălajului.

În memoria acestuia a fost ridicată o troiță, situată în fața casei parohiale, edificată în timpul slujirii părintelui ieromonah Gavriil Miholca. Astfel, de la ora 12:30, Părintele Mitropolit Andrei a sfințit monumentul, iar apoi a oficiat o slujbă de pomenire pentru sufletul părintelui și al părinților săi.

Cu această ocazie, IPS Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în care a evidențiat importanța omagierii celor trecuți la Domnul, precum și faptul de a le cinsti memoria și a le urma credința.

La final, toți cei care au contribuit la edificarea monumentului au fost distinși de Părintele Mitropolit cu Diplome de aleasă cinstire, iar preotul paroh Zaharie Todoran a fost hirotesit sachelar, cu dreptul de a purta brâu albastru.

De asemenea, ierarhul a felicitat și oferit în dar Sfânta Scriptură unei familii care a împlinit 50 de căsătorie.

Alături de Înaltpreasfinția Sa, la momentul duhovnicesc de la Cubleșu Someșan au participat: exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, arhim. Dumitru Cobzaru, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, protopopul de Gherla, pr. Paul Isip, starețul Mănăstirii Nicula, arhim. Nicolae Moldovan, președintele Despărțământului ASTRA „Ioan Alexandru” Gherla, pr. Ioan Morar, pr. lect. univ. dr. Răzvan Perșa alături de alți preoți din localitățile învecinate, precum și fiii duhovnicești ai părintelui Gavriil.

Evenimentele s-au încheiat cu lansarea cărții „Părintele Gavriil Miholca – Evocări, amintiri și cuvinte de învățătură”, îngrijită de pr. Traian Zaharie Todoran. După cum reiese din titlul cărții, lucrarea adună amintiri, mărturii privind viața părintelui Gavriil, un preot cu viață sfântă, care și-a desfășurat activitatea la Cubleșu Someșan între anii 1971-1986.

41509749_1367487126716984_6038453366516875264_n

O viață închinată lui Dumnezeu

Părintele Gavriil Miholca s-a nascut în data de 10 aprilie 1943, în Groșii Țibleșului, Maramureș, într-o familie cu mai mulți copii. De mic s-a bucurat de respectul și prețuirea tuturor, familia sădindu-i o credință atât de puternică încât, deși de la 9 ani a fost slugă, colegii lui muncitori de mai tarziu îl socoteau ca pe un preot, căci era blând și tăcut, preocupat de rugăciune și de citirea Sfintei Scripturi.

La îndemnul părintelui Cleopa Nanu a urmat Seminarul Teologic de la Curtea de Argeș, absolvind primul, cu media 10, în 26 iunie 1971.

În decembrie 1921 i se încredințează spre păstorire parohia Cubleșul Someșan, unde va sta 15 ani, iar în 1986, prin pensionare de boală, se stabilește la Mănăstirea Nicula. Suferința a durat până la 1 octombrie 1988, când, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, sufletul său s-a înălțat la Domnul pentru a-și primi meritata răsplată, iar trupul i-a fost așezat în cimitirul mănăstirii, mormântul său fiind străjuit de o frumoasă cruce din piatră, făcută de credincioșii dragi de la Cubleș, conform mărturiilor adunate în cartea scrisă în memoria părintelui.

 

Robert Kovacs

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *