Podul

Pe 10 octombrie 1892 se nastea Ivo ANDRIC, faimos scriitor iugoslav. Da, sigur ati citit , a castigat Premiul Nobel pentru Literatura in 1961. Acest pod din Visegrad devine un „totem”, schimband soarta comunitatii. E un „Turn Babel” balcanic, o varianta a suferintelor amalgamate peste veacuri. Este un pod al durerii, un strigat de neputinta. Si, totusi, viata nu e o fatalitate trista, ci fiecare ocazie de durere se transforma intr-un pod spre „Dincolo”. Multa, prea multa suferinta. Sange, prea mult sange a curs pe podul lumii acesteia. Acest pod este martorul atrocitatilor.

Personajul central este podul, de aici esecul. Orice viata umana nu poate fi insufletita de un obiect totemic, ci doar de o Persoana, plina de iubire. In romanul de fata, se pare ca lumea e parasita de orice speranta. Realitatea dura a istoriei arata marea departare de Baza. Faptul ca nimeni nu poate distruge podul este o iluzie, o perceptie deformata. Cetatea va fi distrusa, nu insa si podul, cred muritorii. Cand iti pui speranta in pod doar, vei rata orice obiectiv. Vai de cei ce isi fac planuri fara Creator, ca sa gramadeasca greseli peste greseli, zice Isaia, puntea dintre noi si El.

Timpul nu curge altfel, ci doar lipsa fericirii il poate inutilza. De aici se naste chiar nepasarea, ca neputinta suprema, ca abandon. Detasarea egoista aduce doar lipsa de motivatie. La baza povestii sta un un mit pagan despre uciderea a doi copii gemeni, ceva de genul „Mesterul Manole”. La inceput, toata viata graviteaza in jurul podului. Dupa o serie de pedepse sangeroase, intervine frica si toti evita podul, ca pe un obiect ciumat. Asta e omenirea: cinsteste excesiv un obiect dimineata si il repudiaza total seara, abandonandu-l ca pe o jucarie nefolositoare.

Desi nu foarte instariti, locuitorii cetatii risipesc. Traiesc clipa in desfatari, sfintii sunt invocati doar magic. Este podul paganismului, impus poate de o istorie cruda. Este puntea suspinelor, cu sinucideri, dar si petreceri, cu viata si cu moarte. Radislav este mai degraba un erou de legenda, decat un sfant. Modelul impune regula, iar cand tonul e fals, partitura isi pierde armonia. Ivo Andric nu face decat sa recunoasca cat de multi cadem de pe pod, privim podul, in loc sa il traversam, multumindu-ne sa ne amagim nedocumentati cainainte, un timp indefinit, a fost mai bine.

Usuratatea trecatorilor devine capcana. Lipsa de profunzime atrage adancuri, nu inaltimi. Ura naste bezna. Cel mai mare dusman al omului este el insusi. Nu turcii, nu austro-ungarii, nu sarbii. Daca se nimereste vreunul cinstit si nerisipitor, sigur vine din alte parti, aici toti sunt contaminatiToti venim din alta Parte, numai ca uitam prea usor asta! Am inlocuit „Nihil sine Deo” cu „Zile noi, parale noi”. Traind numai pentru bani, ratam trecerea Frontierei.

Regizorul Emir KUSTURICA a construit un oras in Bosnia pentru a face o ecranizare a acestui roman. Kamengrad, satul de piatra, este imaginea comunitatii perisabile. Un pod intre doua lumi, ambele ratate. Salvarea nu vine de un mal sau altul, ci de Deasupra podului. Revenind la Ivo Andric, intelegem chiar din viata lui personala conflictul: e nascut in Bosnia, din parinti croati, dar va trai aproape toata viata in Serbia. Astfel, podul devine iugoslav, globalist, nu doar sarb, nu doar bosniac, nu doar croat. Andric face parte din literatura tuturor acestor trei popoare. Exista acest pod al unitatii in zona, dincolo de conflicte, de manipulari si de crime. Punctele comune nu sunt date de profitul economic (unde intervine concurenta), ci de cultura si religie. Dincolo de diferente, exista toleranta, iertare si iubire. Pentru toti, podul de argint este unul singur: Maica Domnului! Restul sunt zbateri neputincioase, ateiste, de a recrea un paradis terestru. Imparatia Cerurilor exista, iar podul este rugaciunea.

 

 

 

Marius MATEI

Cateheze Florești

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.