LOADING

Type to search

Stiri Generale / Evenimente

PS Episcop Macarie: „Nu vă lăsați gârboviți de telefoanele și ipad-urile voastre!”

Share

În aceste zile Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Europei de Nord s-a afllat în vizită pastorală la românii din Norvegia.

Vineri, 6 decembrie 2019, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohiei românești din Oslo, iar sâmbătă, 7 decembrie, la sărbătoarea Sfintei Mari Mucenițe Filofteia de la Argeș a slujit de hram în orașul Bergen, în noua biserică românească cumpărată în vara acestui an de la comunitatea luterană, care se află în proces de restaurare și înfrumusețare. După slujbă, Preasfințitul Macarie împreună cu preotul paroh Andrei-Marius Pop și cu echipa de meșteri au vizitat șantierul noului lăcaș românesc de închinare.

Duminică, 8 decembrie, ierarhul s-a aflat în mijlocul românilor din orașul norvegian Stavanger unde a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în noul locaș de cult care urmează să fie achiziționat de parohia românească din Stavanger, tot de la comunitatea luterană din zonă.

În cuvântul de învățătură, ierarhul a făcut trimitere la minunea tămăduirii de Hristos a femeii gârbove, relatată în evanghelia duminicală, îndemnându-i pe credincioșii să evite înrobirea și gârbovirea produsă de dependența de noile tehnologii, avertizând în mod special necesitatea protejării copiilor de influența lor nocivă. „Nu vă lăsați gârboviți de telefoanele și ipad-urile voastre! Ridicați privirea din ecran, din acest cer virtual care vă orbește sufletește! Priviți cu milă și grijă la chipurule celor  din preajmă, apoi înălțați-vă privirea spre cer, privind spre Mântuitorul Hristos, de la Care se pogoară toată darea cea bună și tot darul desăvârșit!” a mai subliniat părintele episcop.

Copilașii însă și credincioșii prezenți la slujbe au primit cărți de rugăciuni și mai multe daruri din partea părintelui episcop care a vizitat și la domiciliu câțiva enoriași, încurajându-i în purtarea crucii străinătății. Credincioșii s-au închinat cu multă evlavie și bucurie Icoanei Maicii Domnului „Stăpâna Fiordurilor” păstrată în biserica parohială din Stavanger.

 

www.episcopiascandinavia.se

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *