LOADING

Type to search

Stiri Generale / Evenimente

Rămas bun, Majestate!

Share
Ceremonialul funeraliilor Regelui Mihai I al României

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat sâmbătă slujba de înmormântare a Regelui Mihai I al României împreună cu un sobor de arhierei în Catedrala patriarhală.

La eveniment a participat  întreaga Familie Regală a României, oficialități ale Statului Român dar și personalități din străinătate: membri ai mai multor case imperiale sau regale din întreaga lume, cunoscuți și rude ale Majestății Sale defuncte.

Regele Mihai se înrudește cu Familiile Imperiale și Regale ale Marii Britanii, Rusiei, Germaniei, Danemarcei, Greciei și Portugaliei, cu Familia Mare Ducală de Baden și cu Familia Princiară de Hohenzollern, din care a provenit bunicul său patern.

Atât invitații din familiile regale străine cât și membrii Familiei Regale a României au stat pe rând de gardă la catafalcul Majestății Sale defuncte în mod simbolic. După serviciul religios din Sala Tronului, ceremonia a continuat în Piața Palatului Regal.

A urmat din nou o ectenie pentru sufletul Majestății Sale defuncte. Mii de persoane s-au aflat astăzi în apropierea Palatului Regal din București pentru a aduce un ultim omagiu regelui Mihai.

În continuare sicriul cu trupul Majestății Sale defuncte a fost urcat pe un afet de tun în ovațiile mulțimilor. Afetul tractat de un vehicul militar a transportat catafalcul spre Catedrala Patriarhală, acolo unde a fost oficiată slujba de înmormântare. Cortegiul funerar a fost condus de PS Timotei Prahoveanul împreună cu clericii slujitori.

În urma afetului de tun s-a aflat Familia Regelui.

La Catedrala Patriarhală slujba de înmormântare a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. La slujbă a fost prezent ÎPS Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului alături de mai mulți membri ai Sfântului Sinod al Bisericii noastre.

 

 

 

 

În cuvântul rostit cu acest prilej, Părintele Patriarh Daniel a surprins calitățile spirituale ale monarhului și legătura sa cu Biserica Ortodoxă Română în general și cu lăcașul de cult în care i-a fost oficiată slujba de înmormântare, în special.

Regele Mihai I al României a venit de multe ori în această biserică ocrotită de Sfinții Împărați Constantin și Elena și construită de Constantin Șerban Basarab între anii 1654-1658 devenită în 1668 Catedrală mitropolitană, iar din 1925 Catedrală PatriarhalăÎn această catedrală a fost uns ca rege minor, la vârsta de 6 ani de Patriarhul Miron, a amintit Preafericirea Sa.

Părintele Patriarh a mai spus că Credința în Dumnezeu era pentru Majestatea Sa lumină și viață, și de aceea virtuțile lui au fost prețuite atât de casele regale cât și de oameni simpli.

În partea a doua a necrologului, Patriarhul a subliniat care este sensul rugăciunilor și textelor biblice citite:

Apostolul și evanghelia citite în cadrul slujbei de înmormântare sunt temelie puternică pentru întărirea credinței în nemurirea sufletului și învierea trupului la a doua venire a Mântuitorului. În acest sens, rugăciunile Bisericii pentru cei adormiți sunt pline de iubire și speranță. Ele ne arată că iubirea este mai tare decât moartea și mormântul nu este ultima destinație a omului.

În continuare, Preafericirea Sa a explicat simbolismul lumânărilor, al candelelor, colacului și a colivei în ceremonialul de înmormântare.

La final, Părintele Patriarh s-a rugat pentru odihna sufletului Majestății Sale defuncte și a adresat condoleanțe Familiei Regale și tuturor celor îndurerați.

În continuare, cortegiul funerar se va deplasa la Curtea de Argeș, unde la ora 18.45, va avea loc înhumarea Regelui Mihai I în Noua Catedrală.

 

Robert KOVACS

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *