Rimbaud: Şi interlopii se pot mântui

Pe 10 noiembrie 1891 trecea pragul veşniciei Arthur Rimbaud, poet francez precursor al simbolismului. Talent uriaş, scrie încă de la zece ani. Chiar nu judecăm pe nimeni, nu aşezăm noi securea la baza copacului ce trebuie sau nu trebuie tăiat. Nu încurajăm păcatele altora, dar nici nu ne considerăm mai buni. Nu etichetăm. Nu facem scandal. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să îl ierte şi pe Rimbaud, pentru toate. Nu e necesar să îi facem nici proces, nici spovedanie substitutivă. Că a avut o relaţie homofilă cu Paul Verlaine?! El va da seama. Iar noi ne rugăm pentru iertarea tuturor. E greu, totuşi, să extrag ceva adecvat din poemul în proză al lui Rimbaud, „O vară petrecută-n iad”. Nu facem critică literară, nici nu inchiziţionăm viaţa privată. Infierăm păcatul şi ne rugăm pentru iertarea păcătosului. Rimbaud se plimbă prin multe ţări (Anglia, Germania, Italia, Cipru, Etiopia, Somalia), având îndeletniciri diverse (prezentator de circ, mercenar, supraveghetor la o carieră de piatră, negustor de cafea, de piei de animale şi chiar de arme). Nu trebuie să ne şocăm… Hristos a murit pentru toţi, mai ales pentru păcătoşi. Nu ştim cum l-a găsit ceasul trecerii Dincolo sufleteşte. Trupeşte, s-a zbătut în chinuri sălbatice şi a murit la abia 37 de ani. Nu cred că tâlharii care Îl străjuiau pe Hristos pe Golgota erau mai în vârstă. Nu ştim noi dacă a cârtit în ultima secundă, a blestemat, a ironizat. Sau s-a pocăit şi a fost primit în Rai. Toţi suntem infractori, până la urmă. Toţi merităm închisoare pe viaţa vieţilor în carcera iadului. Scăpăm doar prin decretul de graţiere semnat de Hristos pe Cruce. Cel mai inocent să arunce primul „dislike”.

Marius MATEI