Ce e virtual, virtual rămâne

Serialul Osmosis este o provocare.  Pentru un cinefil care vine după Salvation, Timeless, Travellers, Pine Gup și Scorpion, provocarea constă într-o abordare diferită a aceleiași teme: Cum putem decoda dragostea? Cum o recunoaștem? Ce soft putem folosi pentru a nu fi virusată? Este o poveste despre rațiune și acuratețe, mult mai aproape de lumea roboților, decât de cea reală. Acum este la modă orice este virtual. Cu cât mai imposibil logic, cu atât mai bine. Este o căutare a misterului în altă parte decât în universul spiritual.

Bugetul alocat primului sezon este de 8.000.000 de euro, destul de generos pentru doar 8 episoade. Ușor de calculat cât vine pe episod. Mai greu de calculat cât vine pe suflet. Mai greu de găsit partea frumoasă. Pentru a nu critica mereu / orice, ne putem strădui să găsim chiar și aici lucruri pozitive. Dacă vom scăpa de clișee, truisme și prejudecăți, avem o șansă. Dacă nu vom osândi păcatele (oricât de evidente) ale altora, vom înțelege mesajul de salvare ca o favoare, nu ca o obligație.

Câtă vreme ne agățăm doar de fericirea terestră, vom eșua 100%. Câtă vreme vom substitui iubirea de Dumnezeu cu altceva, vom eșua 100%. Câtă vreme nu vom recunoaște boala, nu ne putem vindeca. Serialele de azi, în majoritatea lor, ne prezintă o lume înstrăinată de Evanghelie. Ne arată unde vom ajunge dacă vom uita de Hristos. Aceste distopii ne ajută să renunțăm la iluzii, la utopii, la amăgiri. Ce e virtual, virtual rămâne. Scăpăm de singurătate prin iubirea din realitate, nu prin imaginație, fantasmagorie, amăgire demonică.

Hristos ne vindecă fobiile și psihozele, ca noi să nu mai fim panicați de nimic. Este cea mai frumoasă promisiune făcută din iubire. Nu este cazul să ne victimizăm fără rost, nici să exagerăm calomniile la adresa noastră. Hristos a avut grijă de asta, a preluat El toată otrava. Nu este nevoie să fim agresivi, nici să ne impunem ideile. Hristos nu propune, ci seduce. Iar dacă miliarde Îl vor respinge, să nu deznădăjduim, nu avem de ce, Hristos nu este mai puțin Dumnezeu, nu caută popularitate.

Sclav patimilor, omul nici nu realizează cât este de penibil, de departe de scopul inițial. Hristos îi oferă o reconfigurare, o evadare din infern, o nouă șansă. Îi oferă iubire veșnică și îi promite fericire. Dar omul se mulțumește cu iubiri minuscule, efemere, false. Îi este frică că nu poate suporta fericirea permanentă, este reticent la lumină, prea obișnuit cu bezna. Noua religie universală are adepți, dar nu are perspectivă. Este doar o minciună frumos ambalată. Frumusețea autentică poate fi hărțuită, dar nu poate fi confiscată. Graba este doar o scuză expirată, care să justifice superficialitatea și ipocrizia. De fapt, omul nu se grăbește decât să fugă de durere. În graba lui, își produce și mai multă durere, în loc să scape de ea, pentru că nu se poate salva singur.

Într-un univers în care toate mor, doar Hristos învinge moarte. Plus cei ce cred în El. Restul nu e tăcere. Restul e coșmar. Un coșmar din care încă se mai poate trezi. Un coșmar fără zâmbete, deoarece copiii fie sunt avortați, fie abandonați ulterior, doar pentru a mări doza de adrenalină înnebunitoare. Chiar dacă nu înțelegem cum funcționează logica divină, nu o respingem, deoarece este tot ce avem.

Dintr-un exces de comoditate, ne asumăm prea puține responsabilități. Ne putem dezvăța de tot ce am deprins eronat. Vom fi în sevraj la început, dar modificările vor fi notabile. Cu cât are acces la mai multă tehnologie și la mai multă prosperitate, omul este – paradoxal – tot mai nefericit. Cu cât pune accent exclusiv pe iubirea pământească, riscă să o piardă pe cea supramântească. Dacă și-ar da seama cât de oribil este infernul, ar face orice să nu ajungă / rămână acolo.

Omul riscă să devină incapabil de a iubi, de a fi fericit, loial sau altruist, dacă se gândește doar la trup.

Marius Matei