Sf. Filofteea (7 decembrie): Dar din dar se face rai!

Această cugetare devenită prin exerciţiu mărturisire a Adevărului suprem nu este altceva decât o încununare a învăţăturii Sfântului Ioan Botezătorul împlinită în viaţa creştinului care năzuieşte măcar  prin milostenie să câştige raiul. “Cine are două haine să dea una şi celui care n-are” căci Dumnezeu umple hambarele bogatului ca să se îndestuleze şi săracul.Aşa a înţeles poporul nostru să-şi arvonească “loc de odihnă ,loc de verdeaţă”făcând ceea ce i se părea mai la îndemână şi mai uşor de împlinit căci din firea lui s-a dovedit a fi generos şi milostiv.

Asta se poate vedea atât din obiceiurile sale pe care le practică în diferite momente ale vieţii cât şi în modul cum s-a comportat de-a lungul istoriei în momentele  critice care i-au pus de multe ori la încercare fiinţa,credinţa şi în special ,omenia.

Încă de la vârsta prunciei copilul învaţă să practice dărnicia atunci când este îndemnat spre aceasta şi are în jurul său exemple grăitoare.Atunci el dăruieşte”ale Tale dintru ale Tale” fără părere de rău cu toată inima ,bucurându-se de bucuria celui care primeşte.

Am avut ocazia să văd manifestându-se uneori opusul a ceea ce ar  trebui să se întâmple în mod firesc.Din prea multă grijă faţă de bunăstarea fizică şi materială a copilului unii părinţi îl învaţă să nu dea nimănui din ceea ce are:mâncare,jucării,hăinuţe etc transformându-l fără să-şi dea seama într-un egoist nemilostiv şi zgârcit. Prunc fiind în braţele mamei sale i se spune pentru a-l determina să mănânce:”nu-i dăm tatii,bunicii…..mănâncă tu!”Şi aşa ,din glumă în serios puiul crede că totul i se cuvine  şi stăruie în această greşeală dacă nu-i corectat până află pe pielea lui că nu-i bine. Ajungând în colectivitate se manifesta după acelaşi principiu dobândit acasă:”Ce-i al meu, e-al meu ;ce-i al tău, e-al nostru”. “Nu-i da lui,mie!”.

Ajuns la vârsta adolescenţei  copilul începe să-şi lărgească sfera preferinţelor dar pentru a le satisface el dezvoltă cereri şi strategii pe măsură.

Cu şantaj sentimental sau pur şi simplu exprimându-şi voinţa fără echivoc apelează la drepturile pe care le-a câştigat prin naştere şi la cele “superioare”care-i garantează “libertatea “ şi îngrădesc totodată prerogativele părinţilor.Nu contează dacă părinţii nu mai pot face faţă acestor dorinţe devenite între timp adevărate extravaganţe ,el vrea şi pentru asta este capabil de orice ca să le obţină. Ştim foarte bine şi cărările pe care merg astfel de copii şi este bine să înţelegem că  motivul acestei atitudini trebuie reclamat în familie.

Învăţându-l să dăruiască de când este mic şi să se îmbogăţească sufleteşte îl pregătim să trăiască frumos între semenii lui să vadă frumuseţea naturii umane care nu are nimic comun cu hainele,maşinile sau alte frivolităţi iscate de nestatornicia lumii moderne.Sa nu se izoleze din motive nesănătoase  privindu-i pe ceilalţi ca pe unii inferiori care nu merită atenţie pentru că nu sunt îmbrăcaţi după ultima modă ,nu consumă aceleaşi produse ca el ,nu circulă pe aceeaşi parte a străzii şi altele.

Să-şi facă prieteni de nădejde care l-ar putea sprijini la greu acordându-şi în primul rând şansa de a-L iubi pe Dumnezeu prin fraţii săi şi de a se cunoaşte pe sine pentru a interveni acolo unde egoul neconştientizat schimonoseşte fiinţa umană.

Copilul egoist nu mai poate înţelege valoarea altruismului chiar dacă îl vede în faptele altora reflectat la diferite situaţii şi asupra persoanei lui.Nu înţelege să ajute dezinteresat pe nimeni din anturajul său ci,aşteaptă ca toţi, prin simpla prezenţă să-i fie aserviţi pentru a-i împlini capriciile. Şi atunci când norocul nu-i mai surâde eşuiază şi se întoarce împotriva celor care i-au cultivat această stare de fapt.

Familia ,împuţinată acum la nivelul numărului de copii şi sărăcită de valori cultural-morale ,dă societăţii de cele mai multe ori indivizi incapabili să evoluieze datorită egocentrismului. Dacă se adaugă lipsa de credinţă,mândria,consumismul exacerbat,tendinţa de a-şi surclasa posibilităţile,încărcătura genetică precum şi alte năravuri care oglindesc personalitatea predominantă a zilelor noastre vom afla dimensiunea dramatică a viitorului.

Credinţa are un rol decisiv în modelarea personalităţii copilului deoarece îi oferă modele şi suport emoţional care să-l întărească şi să-l ţină departe de ispitele şi provocările momentului.Învăţătura spirituală pe care o primeşte acasă ori la şcoală îi înfăţişază cu precădere chipuri de sfinţi care au trăit în lume însă prin viaţa lor curată pusă în slujba Adevărului şi a semenilor s-au învrednicit de slava Lui Dumnezeu.

Mulţi dintre aceştia sunt copii. Dacă privim în trecutul existenţei noastre ca popor vom vedea câtă jertfă de copii nevinovaţi s-a ridicat la Cer şi luminează calea altor nevinovaţi aici pe pământ.

Avem exemple în Pateric despre copii care au demonstrat că vârsta nu-i niciodată un obstacol pentru a deveni sfinţi.

Despre sfânta muceniţă Filofteia copiii ştiu că este prietena sărmanilor. Cine dintre noi nu este într-un fel sau altul sărman de fapte bune?Sau cine nu se află în situaţia de a avea nevoie să fie miluit cu ceva? Şi într-un caz şi în altul o putem chema ca mijlocitoare pentru nevoile noastre de răniri sufleteşti şi trupeşti,de izbăvire împotriva mâniei,de privire înainte fără a ţine minte răul,de îndreptare a cugetelor viclene,etc.

Filofteia – o fetiţă pe jumătate orfană silită să îndure firea aprigă a tatălui său şi răutatea mamei vitrege s-a dovedit a fi mai înţeleaptă decât mulţi creştini adulţi pentru că a împlinit fără tăgadă porunca iubirii aproapelui. Pentru milostivirea cu care îi trata pe cei săraci a îndurat bătăi şi vorbe grele şi a primit moarte mucenicească dar nimic din toate acestea nu i-au ştirbit bucuria de a se fi făcut plăcută Domnului său .

S-o cinstim pe micuţa Filofteia ,sfânta care a voit să ne binecuvinteze plaiurile cu minunatele ei moaşte,s-o oferim ca exemplu tuturor copiilor pentru a-i ajuta să crească nu numai trupeşte ci şi sufleteşte.

Tudora Luca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.