Simultan, Dumnezeu ascultă miliarde de rugăciuni

Credința naște tot ce este esențial pentru societate. O societate fără credință pierde esențialul. O credință puternică nu este zdruncinată nici de o tonă de argumente livrești. O societate zdruncinată de necredință este condamnată la nefericire continuă. Adevărul înțeles și neacceptat este că adevărata fericire nu este aici. Zbuciumul societății ademenește zilnic noi adepți. Hristos este Singurul Care promite fericirea veșnică și o poate și oferi. Întreaga creație este chemată să devină Biserică. În Casa lui Dumnezeu sunt primiți toți. Nimeni nu este izgonit. Este singurul loc unde i se spune că are valoare în fața lui Dumnezeu și orbului și dislexicului și dispracticului și oricui. Este singurul loc unde ești înconjurat cu dragoste de sfinți. Nu te poți mântui în afara Bisericii, zice sfântul Ciprian.

Cele mai importante cuvinte sunt adverbele*: ACUM, ACOLO, ASTFEL. Fără amânare, nădăjduim în înviere, așa cum ne promite Evanghelia. Nu există nici o emoție mai sfântă decât aceea de a-L recunoaște pe Dumnezeu. Credința ne vindecă de insensibilitate, este maxim ce își poate dori un om. Nu e nevoie să mai vedem nu-știu-ce noutăți, deja am văzut prea multe. Mai bine să ne dorim să Îl vedem pe Dumnezeu și să nu ne mai despărțim de El. Mai bine să ne recunoaștem vulnerabilitățile. Să nu transformăm dragostea în ură, ca să nu rămânem cu datoriile neplătite.** Adesea, servitorii de încredere (sfinții) schimbă decizia Stăpânului. Să nu omitem acest aspect, ca să nu primim o decizie nedorită.

Simultan, Dumnezeu ascultă miliarde de rugăciuni. Aici nu stai la coadă pentru audiență. Te primește imediat, din secunda în care te-ai hotărât să Îl cauți. Și El e foarte punctual, foarte fidel și nu te dezamăgește niciodată. El este singura noastră Lumină. Simți acest adevăr eliberator și nu mai ai nevoie de nimic altceva. Ești sigur că veșnicia înseamnă cunoaștere deplină: Dumnezeu este peste tot și simți prezența Lui ca o mare lumină, o mare fericire. În veșnicia Lui nu mai există suferință, dar noi suntem lumină?

Timpul trece la fel pentru toți, dar nu toți pășesc la fel spre veșnicie. Întunericul este primejdios pentru toți, dar nu toți caută la fel lumina. Necazul produce suferință pentru toți, dar nu toți caută la fel bucuria. Bebelașul înțelege limbajul mamei sale, captează cu ușurință frecvența dragostei***. Omul redevine conștient de necesitatea recuperării memoriei mântuirii sale. Nu e normal să îți dorești fericirea doar într-o lume care merge înapoi. Creația este bună, doar cununa ei (omul) s-a înrăit și trebuie să se reîmbuneze. Seara, înainte de culcare, număr sfinții cu care aș vrea să mă întâlnesc și stau de vorbă cu fiecare. E fascinant, minune mai mare nu există. Nu e interesant doar sunetul înghețului, mult mai frapant este dezghețul inimii.

Abia în 1964 o femeie (Geraldine Mock) zbura singură în jurul lumii. De atunci încoace, multe femei (dar și mulți bărbați) aleg să zboare singure prin viață. Nu este un ascetism, ci un egoism. Omul nu renunță la tabieturile lui, nu poate să mai suporte un alt om, se închide în carcera lui și se roagă singur. Omul care nu mai crede în sfinți nu mai caută ajutor pentru mântuire, ci investitori. Un război de 335 de ani s-a încheiat abia în 1986. Conflictul fusese purtat între Olanda și Insulele Scilly. Sunt convins că fanii lui Rijkaard – van Basten – Gullit nu mai știau de ce a început războiul. Un război vechi uzează. Omul se luptă cu același dușman, cu aceeași patimă, dar nu încheie conflictul până când nu încetează colaborarea cu dușmanul. Eu nu pot să îl înfrâng pe necuratul atâta vreme cât eu însumi sunt necurat. Deși a durat 335 de ani, în războiul batavilor nu s-a tras nici un foc de armă, încât aveai impresia că e pace. Cei ce neagă războiul nevăzut cu propriile patimi sunt în aceeași situație.

Nu vei simți că ești în viață până nu vei trăi împreună cu sfinții. Nu cuceri palate, că nu vei rămâne între morminte, vei învia! Dacă nu ai o haină adecvată, nu poți primi medalia! Recompensa se asortează doar cu haina faptelor bune. Când spunem că Dumnezeu îi iubește pe oameni, ne referim la faptul că vrea să le ofere cea mai mare fericire. Fără această speranță, nu putem înțelege întregul. Nu trebuie să rămânem blocați în platitudini, Dumnezeu vrea să ne înălțăm până la El. Chiar dacă logica divină ne este inaccesibilă azi, va fi un timp în care lucrurile se vor schimba. Acum, ne încredem în bunătatea Lui. Ne rugăm, chiar dacă nu înțelegem unii psalmi. Necuratul îi înțelege și pleacă.

Marius MATEI
____________________
*Henry James.
**Robert Walser.
***Yasunari Kawabata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.