Din tainele icoanei – Reprezentarea Sfintei Treimi in Iconografia Ortodoxa

Apariţia variantei „atemporale” a Filoxeniei lui Avraam, care se limitează doar la reprezentarea celor Trei Vizitatori cereşti de la Mamvri, poate fi situată cronologic la scurt timp după 1354. Este vorba de o miniatură dintr‑un manuscris grecesc ce conţine tratatele teologice ale împăratului bizantin Ioan VI Cantacuzino (1347‑1354), devenit ulterior monahul athonit Ioasaf. Aceasta înfăţişează dublul portret al autorului în postură de bazileu şi monah, iar în partea superioară a paginii, cele Trei Persoane treimice şezând în jurul unei mese dreptunghiulare. Dacă în ceea ce priveşte reducerea la esenţă a elementelor episodului biblic din Fac. 18, Troiţa rublioviană îşi are precedentul în această miniatură, în schimb din punct de vedere compoziţional, ea adaptează schema icoanei de hram din vechea Lavră a Sf. Treimi din Moscova (1411), prin eliminarea lui Avraam şi a Sarrei şi prin inversarea locului casei şi stâncii din fundal.

Marea Lavră moscovită, fusese înte­me­iată în 1345 de către Sf. Serghie de Ra­donej (1314‑1392), renumit mistic isihast şi „slujitor al Prea Sfintei Tre­imi”, Că­re­ia i‑a închinat ctitoria sa, devenită în câteva de­cenii centrul spiritual al întregii Rusii. Biserica de lemn a Lavrei, incendiată de tătari, a fost refăcută din piatră în 1422 de Cuviosul Ni­con, urmaşul Sf. Serghie, iar împodobirea ei a fost încredinţată Cuviosului Andrei Rubliov (1370‑1430) şi prietenului său, monahul Daniil cel Negru, care vor executa frescele şi iconostasul. Despre viaţa şi activitatea lui Rubliov se cunosc foarte puţine lucruri. Monah în mânăstirea Andronikov de lângă Moscova, el a zugrăvit o parte din iconostasul Catedralei Bunei Vestiri din Kremlin (1405), alături de faimoşii maeştrii Teofan Grecul şi Prohor Go­­rodeţki, precum şi frescele şi iconostasul Catedralei Adormirii din Vladimir (1408), împreună cu prietenul său Daniil. Făcând parte din iconostasul bisericii de piatră a Lavrei Sf. Serghie, ca icoană de hram, Troiţa lui Rubliov s‑a impus ca reprezentare normativă a Sfintei Treimi în spaţiul rusesc şi nu numai. Sinodul Stoglav din Moscova (1551) prescrie în mod ferm: „Pictorii să zugrăvească icoane după cum zugrăveau grecii şi Andrei Rubliov şi alţi iconari vestiţi”.
După cum pertinent remarcă Părintele G. Bunge, Troiţa rublioviană, deşi se încadrea­ză riguros în tradiţia iconografiei trinitare analizate în prima parte a acestui studiu, in­troduce câteva accente noi prin schema com­poziţională, vestimentaţia, gestica şi mi­mi­ca celor Trei personaje, grupate în jurul unei mese ce are forma unui altar. Toate aceste elemente împreună cu cele care constituie fundalul – casa, copacul şi stânca – contribuie la o discretă individualizare a personajelor. Dacă conform interpretării pre­dominante a Troiţei, Îngerul central îl re­pre­zintă pe Tatăl, uşor aplecat către Fiul Său (per­sonajul din dreapta), în schimb potrivit tâl­cu­irii Părintelui G. Bunge, care are în vedere tipul hristologic al Filoxeniei lui Avraam, icoa­na lui Rubliov ar înfăţişa de fapt Cincizecimea ioaneică, sugerând un dialog intratrinitar: Fiul (personajul central), indicând către potirul Jert­fei aflat pe masă şi înclinând uşor capul, se adresează Tatălui (personajul din stânga) care binecuvintează trimiterea în lume a Sfântului Duh (personajul din dreapta), ce‑Şi apleacă capul la rândul Său în direcţia Tatălui.
În cadrul programului iconografic la bisericilor ortodoxe, tema Filoxeniei lui Avraam poate fi întâlnită în mai multe locuri. Locul principal îl constituie bolta pronaosului, unde se zugrăveşte într‑un medalion înscris în pătrate suprapuse, în colţurile cărora sunt înfăţişate cetele îngereşti. Ea poate apărea şi în iconografia altarului (în hemicilul absidei sau la proscomidiar), într‑un context euharistic, alături de Cortul Mărturiei şi de numeroase prefigurări veterotestamentare ale Jertfei Mântuitorului (jertfa lui Abel, a lui Isaac, a lui Melchisedec etc.). În cadrul iconostasului, Filoxenia lui Avraam se poate afla în diverse locuri: sub Crucea ce încununează tâmpla, în centrul registrului patriarhilor Vechiului Testament (în cazul marilor catedrale ruseşti) sau al registrului praznicelor, în registrul icoanelor împărăteşti (dacă biserica are ca hram Sfânta Treime) ori în registrul situat dedesubtul acestuia, alături de alte scene veterotestamentare.
Deşi reprezentarea normativă a Sfintei Treimi în iconografia ortodoxă este cea a Filo­xe­niei lui Avraam, totuşi în bisericile noas­tre se întâlnesc şi o serie de reprezentări neconfor­me cu tradiţia, care se îndepărtează în mod evi­dent de taina dogmei trinitare. Cea mai frec­ventă dintre acestea este aşa‑numita Treime neotestamentară, temă care grupează în mod arbitrar şi nejustificat trei reprezentări întâlnite în iconografia ortodoxă: Cel Vechi de zile (din viziunea Proorocului Daniel – Dan. 7, 9), iden­­tificat însă în mod eronat cu Dumnezeu Tatăl, Care fiind nevăzut şi nearătat, nu poate fi reprezentat în icoane, conform Sinodului de la Moscova din 1667; Mântuitorul Hristos redat conform tipului istoric (bărbat de peste 30 de ani, cu barbă); Duhul Sfânt, zugrăvit sub forma unui porumbel, aşa cum s‑a arătat la Botezul Domnului. Foarte apropiată ca semnificaţie de Treimea neotestamentară este o altă reprezentare trinitară numită Paternitate, răspândită cu precădere în iconografia rusească începând cu sec. 14. Compoziţia îl înfăţişează pe Tatăl, sub chipul Celui Vechi de zile, ţinându‑L pe genunchi pe Fiul, redat conform tipului Iisus Emanuel, Care la rândul Său ţine la piept un medalion în care se află Duhul Sfânt sub formă de porumbel. Putem sesiza aici un puternic accent subordinaţianist (eretic), care prezintă Persoanele treimice într‑o ordine ierarhică descendentă, ce sfidează dogma trinitară ortodoxă. Acelaşi caracter eretic, ba chiar grotesc, iese în evidenţă şi în cazul altor reprezentări, de factură apuseană (un personaj tricefal sau un cap cu trei feţe), ce au pătruns parţial şi în arta icoanelor pe sticlă din Transilvania.