LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Sfântul Ioan Casian – atlet al dreptei credințe

Share

Născut în jurul anului 365 după Hristos în Sciția Mică (Dobrogea de azi), într‑un loc din județul Tulcea ce poartă și în prezent numele de „podișul Casian”, Sfântul Ioan Casian s‑a numărat printre primii sfinți născuți în țara noastră. Deși poporul român se afla la începutul procesului de formare (la mai puțin de un secol de la finalizarea retragerii aureliene), beneficia din plin deja de influența Imperiului Bizantin. Credința creștină nu se mai afla sub interdicție și persecuție de mai bine de 40 de ani. Astfel începea lungul drum de consolidare a credinței creștine. Luptând în mod direct cu ereziile, marii teologi și sfinți ai vremii trasau pe veci, prin linii clare, călăuzitoare, canoanele, dogmele și întreaga teologie creștină, fie prin sfintele Sinoade, fie prin ample lucrări de învățătură, fie prin trăiri ascetice insuflate de Duhul Sfânt. Unul dintre acești neosteniți atleți ai învățăturii creștine a fost și Ioan Casian…

 

Râvna duhovnicească

Neobositul sfânt dobrogean s‑a născut într‑o familie ilustră, primind cea mai aleasă educație a vremurilor. Însă a renunțat de foarte tânăr la cariera ce‑i stătea înainte și la plăcerile lumești, fiind atras mai cu seamă de desăvârșirea duhovnicească.

Încă din copilărie a avut un frate întru duh și bun prieten, pe Gherman. Împreună au decis să meargă în Țara Sfântă, pentru a fi mai aproape de locurile pe unde a umblat Iisus Hristos, Domnul ce ne‑a cercetat cu trup. Au ajuns în Betleem la o mânăstire, unde s‑au călugărit. Aici însă nu au rămas pentru multă vreme, căci simțeau dorul de o mai mare desăvârșire. Pământul era prea mic pentru râvna celor doi, deși călătoriile erau anevoioase și pline de primejdii. Au plecat în pustia Egiptului, la anahoreții cei mai desăvârșiți. Auziseră despre ei și despre viața lor îmbunătățită și așa au ajuns la comunitățile de eremiți din delta Nilului. I‑au căutat pe cei mai însingurați, pentru a le cere sfat și pentru a intra în contact cu roadele și lumina harului lor, dobândit în singurătate. Prin întrebările pe care le punea, Sfântul Ioan Casian aduna bob cu bob răspunsuri despre credința și experiența vieții creștine, trăită la cea mai înaltă intensitate. Aceste răspunsuri primite aveau să fie baza unei înalte lucrări teologice – Convorbirile, pe care sfântul a lăsat‑o ca prețioasă moștenire Bisericii Creștine.

Șapte ani au rămas în Egipt, sub sfatul avvei Iosif sau în pustia schetică, unde Sfântul Macarie cel Mare întemeiase cea mai strălucitoare sihăstrie (aici trăiau în asceză numeroși călugări îmbunătățiți). Cei doi prieteni, Ioan și Gherman, au primit îndrumare spre cele mai înalte culmi spirituale, dedicându‑se cu severitate și statornicie vieții contemplative. Sfântul Ioan Casian, în liniștea chiliei sale, a dus lupte aspre împotriva gândurilor necurate, a plictiselii și a altor patimi. Această experiență, dar și întâlnirea cu Evagrie Ponticul (pe care l‑a cunoscut în Nitria) aveau să‑l stimuleze pentru a întocmi o importantă lucrare de învățătură, de luptă împotriva celor opt păcate capitale: lăcomia, desfrânarea, iubirea de arginți, mânia, tristețea, dezgustul inimii, slava deșartă și trufia.

Pentru scurtă vreme la Constantinopol

După șapte ani, cei doi cuvioși au h o t ă r â t să‑și caute liniștea la Constantinopol, sub ocrotirea Sfântului Ioan Gură de Aur. De cum i‑a văzut înaltul Patriarh, a deslușit calitatea sufletelor lor. A reușit să‑l convingă pe Casian să primească diaconia, iar pe Gherman preoția. Cu mut zel sorbea Ioan Casian călăuzirea Gură de Aur, fiind fascinat de măiestria cuvântului său. De bună voie a dorit să jertfească liniștea pustiei pentru a scoate câștig din petrecerea timpului lângă acest mare teolog. Însă nu a trecut mult și Sfântul Ioan Gură de Aur a fost trimis în exil, pentru o nedreaptă acuză a lui Teofil, Episcopul Alexandriei.

După acest nefericit episod, cei doi cuvioși au fost trimiși de cler și popor în misiune la Roma, însoțindu‑l pe Episcopul Paladie, ce ducea o scrisoare de înștiințare Episcopului Romei, Inocențiu I, despre suferințele Sfântului Ioan Gură de Aur.

Înțelepciunea împărtășită

Zece ani a petrecut Sfântul Casian la Roma, unde a fost hirotonit preot. De aici a plecat în sudul Galiei, la Marsilia, unde a întemeiat Mânăstirea Sfântul Victor, pentru călugări, după numele unui mucenic din secolul al 3‑lea, iar pentru maici a întemeiat Mânăstirea Mântuitorului. Sfântul Ioan Casian era deja mult încercat în viața ascetică și ajunsese la o înaltă înțelepciune pastorală. Astfel a oferit mulțimii călugărilor ce se adunau în jurul lui multe învățături pe care le primise de la părinții din Răsărit, ținând totuși cont de climă și de firea locuitorilor de aici.

Primind rugămintea Sfântului Castor, Episcop de Apt, de a scrie o carte aleasă de învățătură creștină, Sfântul Casian a întocmit lucrarea Instituții cenobitice (rânduieli pentru viața în comun). În această lucrare, sfântul descrie modul de viețuire al călugărilor din Egipt, adaptând‑o cu oarecare coborâre la nivelul mai puțin aspru al călugărilor din Galia. În această lucrare sunt menționate și rânduielile ce se obișnuiau în Palestina, Capadocia și Mesopotamia, căci spune sfântul: „Dacă se împlinește porunca dumnezeiască cu dreaptă socoteală și după putere, atunci păzirea ei are măsura desăvârșirii, chiar dacă mijloacele nu sunt aceleași”. Tot în această perioadă, descrie leacurile de vindecare ale celor opt păcate capitale, pentru ca mai târziu să completeze această învățătură prin cartea Convorbirilor. În ea înfățișează, la rugămintea eremiților din Lerins și Insulele Hyères de lângă Marsilia, treptele cele mai înalte ale luptei pentru curățirea inimii și contemplației, folosindu‑se de învățătura marilor anahoreți pe care‑i întâlnise în Egipt.

Sfântul Ioan Casian este cel care s‑a ridicat împotriva separării radicale dintre firea omenească și harul divin, pe care Fericitul Augustin o stabilise, pentru a lupta împotriva ereziei lui Pelagiu. Spunea sfântul că „deși tot darul desăvârșit și tot harul de sus coboară de la Dumnezeu, Părintele Luminilor, libertatea noastră omenească, zidită după chipul libertății absolute a lui Dumnezeu și reînnoită în Sfântul Botez, este chemată să răspundă și să conlucreze cu harul dumnezeiesc, pentru a produce în suflet roadele mântuitoare ale sfintelor virtuți”. În deplină armonie cu aceste cuvinte, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Harul lui Dumnezeu curge atât pe cât este deschis vasul credinței, pus sub șipot”. Această învățătură își avea desigur rădăcinile în cuvântul Mântuitorului, când a arătat că cel care luase cinci talanți de la stăpânul său a adus alți cinci, iar cel ce a luat doi a adus de asemenea alți doi (Matei 25, 20‑22).

Deși statornic în învățătura creștină și neclintit, Sfântul Ioan Casian a preferat să stea departe de zgomotul și certurile iscate adesea împotriva ereziilor, continuând să învețe cu blândețe despre dreapta credință a Bisericii.

A plecat la Domnul în anul 435, lăsând în urma sa o importantă moștenire de învățătură creștină, fiind
considerat sfânt încă din timpul vieții de către numeroși călugări. Biserica Apuseană îl cinstește până în prezent ca fiind unul dintre cei mai importanți învățători ai monahismului. Sfintele sale moaște sunt păstrate în prezent la Mânăstirea Sfântul Victor din Marsilia, ctitoria sa.

 

Laurențiu COSMOIU

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *