Copiii pierduţi

M-am gândit toată noaptea la cei doi copii pierduţi, plecaţi din Sighişoara într-o zi, după orele de clasă. Sunt îngrijorată, mă doare sufletul, de parcă ar fi ai mei. Ce-a fost în capul lor, ce-au pus la cale ca să se distreze sau să se consoleze de vreun mic necaz?!… Au dispărut de o săptămână.

Alaltăieri, la patiseria de unde cumpăr pizza, am văzut un copil rufos şi sumar îmbrăcat, dar cu chip frumos, care cerea să mănânce. Nu avea tehnica cerşitului, nu deprinsese milogeala, era pur şi simplu flămând şi ajungea să-l priveşti ca să-ţi doreşti deîndată să-i dai. Aş fi vrut să-l iau după umeri, să-l întreb de ce umblă aşa dezbrăcat şi nespălat, de ce nu-i la şcoală, unde doarme, cine-l înveleşte? Am vrut să-i cumpăr ceva, dar de cum vânzătoarea i-a întins o spirală uscată, a înşfăcat-o şi a rupt-o la fugă. Poate că celălalt coleg era în pericol, dacă nu se întorcea destul de iute, poate erau trimişi pe rând să-şi facă rost de mâncare, că doar n-aveau să cheltuie cu ei cei care îi ţineau. Pentru ce oare îi ţineau astfel, pentru o întâlnire cu un amator bogat, care să le ofere destul ca să-i îmbrace din nou frumos, iar copiii să fie fericiţi că pot pleca din bârlogul cel împuţit, cu amabilul lor protector?! Cât de recunoscători i-ar fi fost, găsindu-se din nou la căldură, mâncând pe săturate, pregătiţi de o călătorie frumoasă, departe…

De ce n-am alergat după băiat? Ce să caute un copil alb, frumuşel şi grăsuţ, singur prin piaţă, în zdrenţe? Până mai-ieri a fost comoara mamei, dragul bunicii, se vedea că numai de curând nu mai este îngrijit.Cine-i vânduse ori îi ascunsese geaca cea călduroasă, ghiozdanul, căciula? Cine îl abuza, împiedicându-l să se întoarcă acasă?

Dacă a învăţat să se roage, totul ar fi mai uşor. Ar putea intra într-o biserică să ceară ajutor – de la oameni sau de la Dumnezeu. Eu, dacă m-aş afla, copil fiind, într-un necaz ca acesta, aş întreba de doamna preoteasă. Nu cred că, intrând într-o biserică, în zi de lucru, i-ar spune cineva:

-Pleacă de aici, zdrenţărosule.

Copile, ridică-ţi privirea, arată-ţi sufletul în ea, acesta ţi-e veşmântul şi actul de identitate: nevinovăţia. Cere oricui ajutor, nu mai întârzia!

Îmi dau seama că special fusese îmbrăcat în zdrenţe, fiindcă lumea îi alungă pe cerşetori, este sătulă de obrăznicia lor şi nici nu-i mai priveşte. Era travestit în cerşetor de cei sub a căror ascultare ajunsese, anume ca să nu fie găsit. Căci mamele îi caută, le-am văzut ieri seara plângând la televizor, chemându-i să se întoarcă, cerându-şi iertare de la copii lor, dacă au cutezat să-i certe prea tare, cumva…

Cer ajutorul sfintei Xenia, care ştia să deosebească cerşetorii. Cer ajutorul sfântului Efrem Sirul şi sfântului Efrem cel Nou, cel care a salvat atâţia copii. Cer ajutor Sfintei Fecioare, să deschidă ochii oricărei mame care l-ar întâlni pe vreounul dintre cei doi copii dispăruţi din Sighişoara, ca să vadă cum îl poate deîndată ajuta şi iubi. Doamne, salvează-i pe copiii noştri şi adu-i înapoi la casele lor!

O bucurie: aflu despre respingerea de către Curtea Constituţională a legii propuse de Parlament, acel proiect care ofensa predarea religiei în şcoli şi încălca libertăţile Constituţiei româneşti.

Pentru asemenea împrejurări grave, ca dispariţia elevilor din Sighişoara, copiii noştri au nevoie să înveţe religie, să ştie că Dumnezeu există şi îi pot cere, Lui în primul rând ajutor, preotului din orice biserică din drumul lor, doamnei preotese, care se pricepe la necazurile copiilor şi este gata să-i sfătuiască oricând. Şi să-i înveţe să ierte, nu să se răzbune pe părinţi sau pe bunici, pedepsindu-i prin gesturi necugetate, pentru o mică mustrare. Dacă religia rămâne ca disciplină de predare în şcoli, rebelii noştri copii ar avea o alternativă de-a nu ajunge atât de uşor la cheremul oricărui vânător de suflete, interesat să le piardă şi să profite de pe urma lor.

Elena Frandeş