În căutarea bunătăţii ortodoxe

Mi-e greu.

Mi-e tot mai greu să caut bunătatea. În mine, în alţii, în lume şi să nu o găsesc.

Bunătatea aceasta care nu poate fi predicată. Şi nici nu poate fi predată prin intermediul manualelor de teologie. În ciuda faptului că sunt tot mai multe predici, tot mai multe cărţi, despre creştinism, despre sfinţi, despre cum să fim sfinţi şi cum să ne împăcăm unii cu alţii. Atât de multe, că, vă mărturisesc cu mâna pe inimă, nu mai am puterea de a le citi, de a mă uita la emisiuni tv în care se predică propagandistic bunătatea, în care primim lecţii „savante” de bunătate.
 
Şi, parcă, ca în faţa acestei avalanşe de vorbe bogate, mă închid în mine şi îmi întreb îngerul păzitor dacă nu cumva o religie, aşa de frumoasă ca a noastră, are nevoie de propagandă sau de apologeţi de profesie. Căci, sper, şi aproape strig că ea, religia, ori se impune de la sine, ori este inexistentă. Moartă. Că viaţa ei este însăşi bunătatea sau nimic. Prin fapte bune, prin sfinţenia oamenilor care o practică şi prin inspiraţia divinităţii.
 
Mi-e teamă că nu mai avem bunătate. Mi-e teamă că eu însumi nu am bunătate. Vorbim şi scriem despre ortodoxie şi ne minunăm de valorile sale extraordinare.
 
Sunt obosit să mai citesc lucruri minunate. M-a ostenit inflaţia de bine şi de frumos. Dar lumea e aşa cum e.

Lumea creştină este din păcate prea mult declarată creştină. În practică însă, ea este majoritar păgână. În afară de slujbele „oficiale” şi „de musai”, botez, cununie, mormântare, creştinii nu mai participă activ şi par de cele mai multe ori ca fiind răi. Sunt agitaţi, înjură mult, nervoşi, ipocriţi, desfrânaţi, beţivi. Dăm două cifre oficiale: in România, la această oră, sunt peste un milion jumătate de oameni care suferă de depresie şi peste cinci milioane de fumători. Nu mai vorbesc de consumatori de alcool, de oameni care trăiesc în desfrânare, de cetăţeni care se judecă prin tribunale unii cu alţii.
 
Ce ne spun oare aceste cifre? Nu cumva ele ne sugerează faptul că noi nu cunoaştem în sufletul nostru bunătatea. Pentru că un depresiv şi un fumător înseamnă evident oameni agitaţi, nemulţumiţi de viaţă şi care-şi caută evadarea în surogate distrugătoare. Creştini rataţi, departe de chipul creştinilor din primele secole, când moralitatea era condiţia esenţială a intrării în creştinism.
 
Pe de altă parte, unii,aşa zis creştini practicanţi, sunt duri, sunt asprii cu toţi cei din jur, judecă foarte mult pe „păcătoşi”, lovesc în numele „justiţiei” divine, ne arată standarde uluitor de înalte ale vieţuirii ascetice, spunând că dacă Sfântul Antonie cel Mare (de exemplu) a putut să trăiască aşa, atunci e musai ca şi noi să facem aşa. Ca să ne numim ortodocşi şi nu eretici. Altfel, nu avem valoare şi suntem eretici. Astfel de critici întâlneşti peste tot. Prin mânăstiri, prin jurul mânăstirilor, pe siteuri de socialiare ortodoxă, pe la privitori şi ascultători de emisiuni ortodoxe, prin bietul pridvor al inimilor care au închis uşile bunătăţii.
Şi o concluzie.
 
Aş prefera să nu mai scriu niciodată nimic despre creştinism, să nu mai vorbesc niciodată nimic despre nimeni, să nu mai predic nimic, dar să fiu bun cu toată lumea.
 
Şi să fiu catalogat drept cel mai mare păcătos… Aş prefera…
 
 
Pe ţăndări sânge şi o speranţă,
Numai tu Maică, tu mă doreşti,
Şi-aud suspinul de cutezanţă,
Vino la Mine, aşa cum eşti!
id36_250pxbiserica_de_lemn_sf
Catalin Dumitrean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.