Palma Sfântului Nicolae

Da, palma Sfântului Nicolae răsună şi azi în urechile credincioşilor ortodocşi. Blândul arhiereu l-a pălmuit în plin Sinod Ecumenic pe Arie, ereticul veacului al 4 lea, care nu s-a lăsat convins de cele câteva sute de teologi şi ierarhi dreptmăritori să renunţe la învăţăturile sale greşite despre persoana Mântuitorului. Atunci, ultimul argument (care pare destul de necreştinesc) a fost bătaia. Bătaie care a fost aplicată de către cel mai blând păstor al creştinilor de atunci, şi care a fost – între altele – expresia imposibilităţii continuării dialogului cu înverşunatul eretic… Să fim cinstiţi: ce satisfacţie ne produce, încă, această palmă! Este contrazicerea perfectă a opiniei prin care creştinii sunt consideraţi nişte blegi, nişte molatici, oameni fără atitudine şi coloană vertebrală. Însă lucrurile devin din ce în ce mai serioase, căci în ziua de azi au apărut destui teologi, preoţi şi călugări care ar urma exemplul răsunător al ilustrului lor predecesor. De fapt, îl urmează ei – dar cu vorba (deocamdată). Tună şi fulgeră împotriva ereticilor închipuiţi sau reali, anatemizează la grămadă, dau note de bună purtare… ortodoxă, împart afurisenii pe bloguri, bagă lumea în sperieţi prin teoriile conspiraţiei şi uită să îndrepte acolo unde au greşit. Infailibili, tranşanţi, luptând tot timpul cu duşmani invizibili, demontând cu uşurinţă macabrele conspiraţii masonice (aidoma celor care dezleagă rebusuri prin metrou, în drum spre serviciu), aceşti fraţi ai noştri şi l-or fi iau ca temei, poate, chiar pe Sfântul Nicolae. Da, prieteni, însă ce distanţă enormă între aceste două situaţii…! Sfântul Nicolae a dus – şi până în acel moment, dar şi după – o viaţă exemplară, de sfinţenie, de dărnicie, de jertfă şi de ascultare. Avea Nichita Stănescu o vorbă: „Toţi ar vrea să scrie ca Eminescu, dar nimeni nu ar fi dispus să-i trăiască viaţa…” Întorcându-ne la ale noastre putem spune, parafrazând, că: „Mulţi ar arde de nerăbdare să dea palma pe care a dat-o Sfântul Nicolae, dar extrem de puţini ar fi cei care ar avea şi îndreptăţirea morală să o facă…” Şi asta pentru că lucrurile de atunci nu mai seamană deloc cu cele din ziua de azi. În plus, palma a răsunat după timp îndelungat de convorbiri, discuţii, argumente, rugăciuni şi posturi aspre. Pe când în zilele noastre? Acuzaţiile plouă cu toptanul, „sfânta” inchiziţie ortodoxă s-a pus pe treabă iar calomnia s-a banalizat. În aceste condiţii, cred că palma Sfântului trebuie repusă în drepturile sale. Dar în sens invers…

Răzvan BUCUROIU

id5_razvan_bucuroiu
Razvan Bucuroiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.