LOADING

Type to search

Catehismul învierii (VIII)

Editoriale

Catehismul învierii (VIII)

Share

Negarea păcatului elimină necesitatea învierii ca așteptare în nădejde și transferă existența într-un derizoriu infernal. Rezultatul? Vieți risipite, poate și pentru că mesajul mesianic nu a ajuns viu la aceste persoane. Vieți nevrotice, nedispuse la nici un fel de sacrificiu, la nici o abstinență, la nici o solidaritate. Omul care neagă păcatul se afirmă pe sine, cât e el de grozav, visează o carieră plină de slavă deșartă, fără să ia deloc în calcul ecuația morții și a învierii (totul se reduce la 30-40 de ani de senzații intense, repetate și provocate nefiresc). Hristos nu a pretins (cerut) nici o parohie, nu avea nici măcar masterat… Dar a dăruit totul, pentru că avea totul. Este respins, deși este înțeles, pentru că omul alege păcatul. Cel mai mare câștig dobândit este însă puterea de a iubi, dincolo de calcule. Cea mai mare realizare este neacomodarea cu păcatul, ci lupta zilnică împotriva lui. Așadar, suntem în război! În conflict cu propriile patimi, pentru a ne bucura de pace. O pace pe care doar Hristos ne-o poate dărui. În centrul vieții noastre este învierea. Nu lăsăm nimic să ne perturbe, nici să ne blocheze pe culoar. Întotdeauna, mâinile împreunate în rugăciune au câștigat mai multe războaie decât degetele care apasă pe trăgaci. Lucrurile (efemere) nu merg cum ar trebui, dar nu are nici un rost să ne consumăm pentru ele. Avem prea multe pretenții și prea multă nemulțumire zace în noi…

Nu toate valorile pot fi transformate în marfă! Omul fără Dumnezeu, fără înviere, cultivă o atitudine răzvrătită, se revoltă împotriva familiei, a școlii, a oricărui principiu care ghidează normalitatea, firescul. Pentru ateu, personajul principal este Banul. Lipsind comuniunea interpersonală, totul devine anost, egoist, depresiv, lipsit de repere filocalice. Noi suntem recapitulați în Hristos, reașezați sub același Cap. Hristos ne cheamă la libertate, la sfințenie și viață veșnică. Oricine va chema numele Lui se va mântui. Chiar dacă unii nu cred, infidelitatea lor nu zădărnicește atotputernicia divină. Dacă Hristos a învins păcatul, omul răscumpărat e mort pentru păcat. Hristos devine om tocmai pentru a mântui omenirea! Învățătura evanghelică este calea spre mântuire.

Evanghelia descuie lumea armoniei, ferecată pentru a fi protejată de barbari, chiar de noi înșine. Evanghelia ne descoperă dimensiunea profetică a Bisericii: misionarismul e de preferat triumfalismului. Evanghelia este Cartea Mântuirii, ghidul fiecărui discipol. Ea ne aduce cea mai bună veste posibilă… Noi suntem Biserica vie a Lui. Nu înțelegem ca să credem, mai degrabă credem ca să înțelegem. Sfințenia lui Dumnezeu ne apare nouă, oamenilor, ca iubire. A mântui înseamnă a scăpa din primejdie de moarte. Cine viețuiește după Evanghelie, acela se va mântui. Dacă nu ne vom împărtăși, va crește puterea celui rău în noi. Când însă Îl cunoști pe Dumnezeu, totul se schimbă în viața ta. Învierea este sursa noastră de putere. Rămâne să ne recuperăm viața confiscată de lume.

Omul învierii transmite lumină, bucurie și pace. Omul învierii nu are harul împuținat. Omul învierii este o pildă vie de viețuire creștină. Nu este scutit de încercări, dar are putere de la Dumnezeu să le biruiască. Este omul fără răutate, fără vicleșug. Se distinge prin luminarea minții, nu prin cultul imaginii.

Credința ne dă adevărata libertate. Cine crede are viață veșnică. Numai superficialii sunt scandalizați de acest mesaj. Când va reveni, bucuria va fi deplină.


Câți mai așteaptă o răsplată abia după moarte?!

Omul fără Dumnezeu vrea totul acum. Nu are răbdare. Vrea retribuția tarifară mai repede, vrea mai puțin studiu, mai multă recoltă. Omul fără Dumnezeu suferă de instabilitate, irascibilitate, complexul inutilității și superficialitate. În orizontul lui de așteptare nu este învierea, ci neputința. Neputința de a duce la bun sfârșit ce a început, neputința de a asculta pe alții, neputința de a se organiza, neputința de A-ȘI AȘTEPTA RÂNDUL, de a nu se băga mereu în față, și în trafic și la ghișeu. Lumea I SE PARE atractivă, pentru că îi seduce atenția, dar ulterior îl bruschează. Omul ateu nu mai e provocat să își pună întrebări profunde, totul devenind pentru el impersonal, lipsit de sens. Vrea o recompensă imediată și semnificativă, altfel se revoltă, încetează a mai lucra orice. El lucrează doar pentru recompensă: banul, plăcerea și puterea. Înțelege ce e bunăvoința, dar nu mai reacționează. Este inhibat de multe griji: rapiditatea succesiunii sarcinilor lumești provoacă panică. Este hipnotizat de un dușman viclean (Nu-i spui numele), mincinos din cale-afară. Singur generează iluzii, singur naște idoli. Expunerea fiind repetitivă, totul devine anost. Începe prin a călca o singură poruncă, dar sfârșește încălcând mai multe. Fără înviere, asta ar fi logica omului.

Viata mea in Hristos
Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei. Autor al volumului "Catehismul invierii. Un pelerinaj spre lumina" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2016). Colaborator la reviste si ziare: "Lumea credintei", "Ariesul de Turda", "Adevarul de Cluj", "Scutul patriei".

  • 1

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *