LOADING

Type to search

Smerenia frunzei de brusture

Editoriale

Smerenia frunzei de brusture

Share

brusture

Femeia care şchiopăta coregrafic, aşternând pas după pas pe caldarâm, era atentă doar la durerea, pe care lentoarea i-o putea amâna. Un exerciţiu obişnuit de concentrare, din care într-o zi, ţâşni rugăciunea. Avea acelaşi ritm, aceeaşi lentoare ca pasul ei. Pronunţa Numele lui Iisus, fără să-I ceară nimic.

Şi iată, într-o dimineaţă, i se păru că aude un glas nespus de duios:

-Sunt lângă tine mereu, ca tufa de brusturi pe marginea maidanului. De ce nu mă iei, de ce nu-mi aşezi frunza pe durerea ta, învelindu-mă cu o pânză curată şi legându-mă strâns? Sau preferi să şchiopătezi mai departe…

Simţea cum o ia ameţeala. Dar glasul din abisul gândului continua:

-Poţi chiar să mă striveşti puţin, ca seva frunzei să răzbată către os. Hai, nu încerci?

Ajunsă acasă, femeia şchioapă căută în toată biblioteca ei (găsi vreo trei cărţi de tradiţie etnoiatrică), dar niciunde nu era consemnat vreun efect terapeutic al frunzei de brusture. Doar rădăcina se putea prelucra pentru ceaiuri sau remedii homeopatice. Atunci, bănui că mintea ei urzise ceva simbolic, în genul construcţiilor din vis. Legă întâmplarea de Numele pe care Îl striga pe când, paradoxal, primise răspuns.

Răscoli iar biblioteca, acum după acele cărţi din care să poată învăţa cum să-şi dezvolte rugăciunea şi comunicarea cu El. Constată că avea destule şi începu să le iubească (să-L iubească, de fapt) şi să le parcurgă pasionat, renunţând chiar la literatura de duzină, care îi cheltuise timpul fără rost, până atunci. Citea în metrou, citea prin tramvaie, citea când avea de făcut anticamere la doctori sau la şefi, ba chiar îşi rezervă în agendă un ceas din amurg, scriind apăsat în dreptunghiul, fără nume până atunci: studiul rugăciunii. Nu se ruga încă, doar studia.

160px-Stanislavski_as_Othello_1896_editÎn ziua când s-a îndreptat spre biserică (toate cărţile o sfătuiau să facă asta) s-a mirat cât de multe femei şchiopătau. Şi ea păstra nefolosit secretul frunzei de brusture!

Găsi o tufă viguroasă şi începu tratamentul articulaţiilor sale. Era nedumerită, fiindcă durerea genunchiului pansat fugea la gleznă, trecea apoi la celălalt picior şi era nevoită să consume zilnic vreo patru frunze; dar mersul i se ameliora vizibil.

Într-o zi cu ploaie torenţială, rupse mai multe, ca să-i ajungă şi pentru ziua următoare şi să-şi cruţe umblatul pe maidane, dar nu avu cum să se folosească de plusul de frunze: chiar aşezate în apă, se ofiliră. Surâse: de asta nu era consemnată nicăieri de plafarişti frunza de brusture: Efectul ei vindecător dura doar o zi. La fel ca rugăciunea! pentru că mâine pur şi simplu va trebui s-o iei de la capăt.

Viaţa ei se schimbă. Goli dulăpioarele cu medicamente costisitoare (câte nu încercase! unul mai experimental decât altul), aruncă rezervele alimentare „de supravieţuire”. Se obişnui să nu adune mai mult decât îi trebuia într-o zi. În casa ei se respira mai uşor, era mai multă lumină… Şi chiar cheltuia mai puţin.

 

Spune părintele Rafail Noica, despre rugăciune:

„Bineînţeles că tot ce avem tipărit în cărţi ca rugăciuni pe care Biserica le-a dat, sunt vrednice, dar ca rugăciune în contextul ăsta, am în vedere mai ales reacţia noastră faţă de Dumnezeu. Reduc noţiunea de rugăciune la orice reacţie faţă de Dumnezeu. Când îndreptăm o clipă măcar mintea, poate şi subconştient, către Dumnezeu, într-o oarecare deznădejde în care mintea mea poate zice:“Doamne, numai Tu poţi să mă ajuţi!” poate nu am spus-o, poate nu am conştientizat-o – e deja rugăciune. Dară-mi-te dacă o facem conştient; si zic aşa: daca Dumnezeu – asa cum ne zice si rugaciunea – este pretutindenea si toate plineste, pot in orice clipa, in orice loc sa zic“Doamne!” si asta a inceput deja sa fie o rugaciune.”

 

Când femeia cu mers coregrafic îşi regăsi sprinteneala, aceeaşi voce, cu care începuse vindecarea ei, păru să-i răsune în gând:

-Să nu uiţi de Mine.Spune-mă tuturor. Şi nu te ruşina de smerenia mea…

De la Izvorul Tămăduirii până la Dreptul Iov, din biserica mea au dispărut toate şchioapele. Nu le mai puteai deosebi de celelalte rugatoare. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Elena FRANDEȘ

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *