LOADING

Type to search

Un pic de sfânt

Editoriale

Un pic de sfânt

Share

Am pornit în căutarea „puilor de sfinţi”. Mi-au spus mulţi că o să-mi fie greu să îi găsesc, că lumea este complicată, că Patericul este perimat, că oamenii sunt „ipocriţi”, că totul este schimbat.Azi noapte m-am trezit şi după ce am privit cerul pe fereastră mi-am spus: Dar oare de ce caut atât de departe sfinţenia, când „puii de sfinţi” sunt în fiecare zi de lângă mine? Şi fără „ei” oare cum m-aş mai mântui? Bine-aţi venit în lumea puilor de sfinţi !

 
Am vrut să fiu un pic de sfânt. Măcar câteva minute să trăiesc o parte din liniştea cerească. Poate că nu e greu, poate că uneori chiar am fost, dar nu am ştiut eu în ce stare mă aflu. Oricum Dumnezeu nu îţi arată dacă ai devenit „un pic de sfânt”. Nu are rost să şti. La ce folos? La ce bun să te vezi undeva sus şi să te apuce „răul de înălţimi”.
 

Ştiu încă câţiva „pui de sfinţi”. Îi văd mereu pe lângă mine, pe la icoane, prin biserică, citind acatiste şi paraclise, agitându-se uneori că „îşi pierd mântuirea”, alteori „pripindu-se în judecăţi despre preoţi”, dar în general curaţi la suflet, bine intenţionaţi şi smeriţi. Îi socotesc „pui de sfinţi” pentru că au în buzunar cartela cu care se deschide uşa veşniciei. Merg numai înainte şi pe drumul lor am onoarea de a veni din urmă şi a le contempla cu admiraţie paşii. Sunt „puii sfinţilor”. Îi poţi ţine uneori chiar şi în palme. În palme de duhovnic care le-a deschis ochii spre cer…

Cătălin Dumitrean

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *