Ziua Judecăţii

În ziua marii drame, n-am reuşit să cumpăr decât pâine. Imaginile Apocalipsei japoneze m-au făcut să înlemnesc, să nu mai pot face un plan de viaţă, nici pentru următoarele două ore. Străzile erau cu totul pustii, căci fiecare era ocupat să strângă la piept pe cei dragi. De data asta am scăpat, Doamne! Un ocean de iubire şi credinţă ameninţa să inunde oraşul. Oricum, cei care au crescut repede preţul la zahăr au simţit iubirea dintre noi ca ameninţare. S-au adunat repede să-i pună un stăvilar, să ne dea altă preocupare. N-om fi noi work-alcoolci ca japonezii, dar măcar să demonstrăm satanei că alergăm după bani!

Mă gândeam la ceasul dinaintea cutremurului, la negocierile cereşti dintre îngerii protectori ai continentelor pământeşti, la intervenţia fiecăruia pe lângă Înaltul Judecător. Ne putem mândri că sfinţii îngeri ai plaiului nostru au pledat mai convingător, dar nu prin viclenii avocăţeşti, ci tot scăzând numărul oamenilor curaţi, pe care Domnul să-i accepte ca garanţie pentru amânare. Da, de data asta am scăpat… Laudă Ţie, Doamne Iisuse Hristoase!

Mă doare să văd cum mulţi dintre noi aleargă să se împrumute ca să facă provizii. N-au auzit pilda Ta, cu omul care voia să-şi lărgească hambarele, când chiar în noaptea aceea, Îngerul morţii urma să ceară de la el sufletu-i cu preocupări egoiste?

Şi totuşi, îndrăznesc să cred că nu comercianţii vor avea de profitat de pe urma acestei drame. Ci mai curând vor profita făpturile cu pământ sufletesc puţin, sau bătătorit, în care sămânţa credinţei creştine avea puţine şanse de-a încolţi. Recenta răscolire a pământului le va face şi pe ele să pătrundă mai adânc, să nu le mai poată ciuguli păsările. Astfel, sufletele şovăielnice sau aproape moarte se vor îndrepta fără echivoc spre Dumnezeu.

Aş putea trăi, la urma urmei, fără zahăr, dar nu le voi face jocul să mă îngrijorez şi să adun. Mă întreb în care buncăr antiatomic se afla închis sufletul acela, încât zornăitul de bani ( o creştere de TVA pe cutremurele din Pacific! mai aberantă ca impozitul pe fumărit) să acopere zgomotul gunoaielor oceanului, amestecate cu catarge frânte, cu camioane scufundate, cu rafinării în flăcări, cu fragmente de centrale nucleare, izbind cu forţă de tsunami în viaţa de toată ziua a unor oameni ca noi.

Am putea trăi fără zahăr, dar nici o clipă cu perspectiva unei morţi înfricoşătoare, în care să nu-L putem chema în ajutor pe Domnul. În care să descoperim că, din toată învăţătura noastră lipseşte cea mai simplă rugăciune către Hristos.

S-o exersăm puţin mai dinainte, să impregnăm cu rugăciune toate celulele noastre cerebrale, căci în clipa sfârşitului, năuciţi de spaimă, orice implorare ar putea amuţi. Dar chiar dacă o simplă celulă a trupului nostru, neştiutoare de ce ni se întâmplă, ar continua să se roage cu voce mică, Domnul nostru, în marea Lui milă, o va auzi.