LOADING

Type to search

Ajutor de la Prislop

Pelerinaje

Ajutor de la Prislop

Share

O doamnă a scris într-un comentariu la un articol anterior despre Prislop că părintele Arsenie e mort și nu o poate ajuta. Ce am putea răspunde?

Eu i-am replicat că părintele este un sfânt și că sfinții sunt vii, deci, ne pot ajuta. Harul din timpul vieții nu îi părăsește după moarte. Este ciudat de ce atât de mulți ortodocși au o gândire luteranizată. Fără sfințenie, pocăința nu are sens, nu are direcție, cum a zis recent părintele Moga de la Câmpina, invitat la Cluj. E grea lupta, dar – la final – merită. Se apropie Împărăția, dar aceasta nu este goală. E plină de sfinți, nu de păuni și de fazani.

zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzTeofil-de-Iberia-1080x675

Nu îi cerem părintelui mântuirea, ci mijlocirea înaintea lui Dumnezeu pentru mântuire: „Cuvioase părinte, roagă-te pentru noi!”. Părintele Arsenie este casnicul lui Dumnezeu, iar noi nu confundăm planurile: Unul este Mântuitorul și mulți sunt apostolii Lui. Părintele de la Prislop este ajutat din plin de harul divin. Nu este preocupat doar de mântuirea lui. Nădăjduim să ajungem și noi în Biserica triumfătoare. Știm că suntem nevrednici, dar ne bazăm pe mila nesfârșită a lui Dumnezeu. Prietenul la nevoie se va cunoaște.

Ridicoli și penibili

Mai bine să cerem prietenia sfinților, decât oricui altcuiva dintre oameni. Sfinții ne ajuta să vedem cât de ridicol este păcatul. Cât de ridicoli suntem noi, păcătoșii. Nu există alternativă viabilă. Metoda sfinților este câștigătoare. Sfinții sunt galeria pictată în tribunele arenei. Sunt cei ce ne încurajează: și ei au fost ca noi. Și noi putem ajunge ca ei. Iar Prislopul nu este singular. Sunt multe oaze de normalitate în deșertul absurdului. Fiecare cititor poate enumera câteva, de aproape sau de departe. Toate la fel de aproape de cer.

Câtă vreme nu le cerem ajutorul, suntem penibili. Bine zicea părintele Arsenie, vorba știută de multi: Să ne ferim capul de frig și de prostie. Dacă ar fi să luăm doar aceste gânduri și tot ne-ar fi de folos. La cât de puține căciuli se poartă iarna… Să nu cerem ajutorul sfântului doctor fără de arginți de la Prislop prea târziu. Încă de la primele simptome ale bolii sufletești, sa înmulțim rugăciunea. În copilărie, nu auzisem despre părintele Arsenie. Dar știam despre Sfântul Ilie Iorest. Și – prin acesta – știam de toți. Între sfinți nu există invidie și competiție. Ei au scăpat de penibil și îi ajută și pe alții să facă asta. Suntem privilegiați cu adevărat, să avem atât de mulți sfinți contemporani! Părintele Arsenie a devenit cel mai cunoscut, dar cu siguranță nu este singurul. Sunt mulți cei care pot să ne ajute să ajungem la înviere.

Fiecare familie a avut cel puțin un om mort pentru patrie în Marele Război. Fiecare familie a avut cel puțin un deținut politic. Fiecare familie are cel puțin un nepot în Spania. Dar fiecare familie are și cel puțin un membru care crede în Dumnezeu și apelează cu încredere la ajutorul părintelui Arsenie. Bisericile sunt pline. Ștefan, un nonagenar, îmi zicea azi că preoții se roagă la pereți. Nu avea dreptate. Bisericile nu sunt goale. Părintele Arsenie își cheamă ucenicii la rugăciune. Mulți tineri descoperă psalmii Prislopului, rugăciuni izvorâte din inimă.

Miride speciale

Azi am primit la altar un pomelnic în care erau trecuți Ciprian Porumbescu, Nicolae Iorga și Petre Tutea, alături de alți mari români. Părintele Arsenie nu era, dar ar fi putut să fie. Este pe multe alte pomelnice. Sau nu era pentru că se apropie canonizarea? Să fi fost anul trecut ultimul parastas? Părintele ierarh Gavriil Bănulescu Bodoni de la Chișinău a fost canonizat, nu va mai fi pe pomelnice, ci în acatiste. Să fie la fel și cu părintele Arsenie? Oriunde ar fi, este lângă Dumnezeu.

zzzzzzzzzzzzziomiomcoim

Dacă am înțeles limpede un lucru de la părintele Arsenie, acela este tăcerea. Îngerii sunt fericiți tocmai pentru că sunt tăcuți, nu se tulbură de mulțimea vorbelor. Din prea multa vorbire vine osândirea aproapelui. Tăcerea este răspunsul divin la întrebările noastre. În fața irozilor, ucenicii lui Iisus tac. Nu se îndreptățesc, nu polemizează. Vorbește martiriul în locul lor. Nu cred că suferim de lipsa de comunicare, ci – dimpotrivă – de exces de comunicare. Părinte Arsenie, ajută-ne să învățăm tăcerea în mijlocul zgomotelor!

În familie

Sfinții… Uneori nu ne dăm seama că, așa cum ei sunt familia noastră, tot așa și noi suntem familia lor. Chiar dacă azi am ratat, nu înseamnă că mâine vom rata din nou. Sfinții sunt dovada că poți să nu ratezi, la final. Părintele Arsenie este un munte de răbdare și un ocean de consecvență. Nu suntem ratangii, doar mai pierdem puțin la golaveraj, să nu ne mândrim. Decât să exagereze oricine că am băut prea mult, mai bine să nu bem deloc. Decât să ni se reproșeze că am păcătuit prea mult, mai bine sa păcătuim deloc. Avem lucruri de făcut în minus, nu în plus. Nici părintele Arsenie nu a cedat sub presiunea comploturilor. A continuat să își ducă la bun sfârșit contractul nescris cu cel mai bogat Stăpân. Nici noi să nu renunțăm doar pentru că nu suntem lăudați. Ne facem datoria, fără să așteptăm răsplata acum.

Nu trebuie să fugim decât de păcat, nu de colegi sau sarcini. Noi fugim prea mult după nimicuri, că să scăpăm de ceva și nu prea obținem nimic, perpetuând fuga. Doar de păcat trebuie să scăpăm. Părintele Arsenie ne spune să fugim de toate păcatele, chiar și de cele pe care noi le etichetăm mici. Fugim de păcățele, iar nu de cruciulițe. În comparație cu Crucea lui Iisus, a noastră e doar o cruciuliță. De cruciulița noastră să nu fugim, acolo ne vom întâlni cu Dumnezeu. Pe Cruce abia, fuga noastră se va sfârși, întrezărind învierea. Luptăm cu păcatul din noi, nu din alții. Vedem păcatul nostru, nu al altora. Cu atât mai puțin nu imputăm păcate false sfinților, calomniind și încălcând porunca a noua.

În boxa apărării

De prea multe ori întârziem la întâlnirea cu Dumnezeu, căutând fie fursecuri, fie căști. Din acest punct de vedere, părintele Arsenie este extrem de punctual. Degeaba avem patru pixuri, dacă nici unul nu scrie. Ne ocupăm de lucruri minore, tocmai ca să le evităm pe cele majore. Ne știm vinovați. Am putea cere ajutorul părintelui. Dacă e linia ocupată, insistați! Ne ascundem incompentența în spatele hârtiilor ștampilate. Nu va ține la Judecată. Mai bine l-am angaja pe părintele ca avocat al nostru.

Strategia defensivă este simplă: Avocatul ne sfătuiește să nu ne preocupe câte smochine au mâncat alții. Să nu fim descumpăniți, deși lumea pare iremediabil amăgită. Nu contează părerea lumii, ci Sentința. Avocatul de la Prislop este un apostol al echilibrului: Să nu desfrânăm la nimic, nici la mâncare, nici la băutură, nici la orice altceva. Prea multul sau prea puținul sunt periculoase. Nici inundația, nici seceta. Nici abuzul, nici refuzul. Să nu ne desfrânăm prin vorbe.

Și părintele a fost acuzat și calomniat și umilit peste măsură, dar nu s-a îndreptățit. Nici noi să nu acuzăm pe acuzatori, să nu ne răzbunăm, să răspundem cu blândețe. Prea așteptăm ca toată lumea să ne spună doar cât suntem de grozavi. Nu e cazul. Mai bine am învăța de la părintele calmul, răbdarea și speranța în rugăciune. Mai bine am încerca să evadăm din închisoarea nefirescului.

O, Doamne! Cât sunt de actuali profeții! Nu doar Osea și Amos, ci toți: Prea multe lucruri nefirești corup peste tot în jurul nostru. Să fim vigilenți, să nu ne corupă și pe noi. Azi este ziua Cuviosului Simeon Noul Teolog. Părintele Arsenie era îndrăgostit de imnele cuviosului, traduse de prietenul Dumitru Stăniloae. Din aceste texte patristice vedem cât de important este să nu confundăm a avea un rost cu a face o carieră. Am face diferența, dacă nu am fi atât de superficiali.

SOS pentru iubire

Cei buni nu vor să audă de rău. Dar nici cei răi nu vor să audă de bine. Cred că părintele ar fi în prima grupă. Cel bun este mai blând, mai tăcut, mai iertător, nu este mai nebun ca nebunul, nici mai fioros decât fiorosul. Mai bine uituci, decât rău intenționați.

zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzjffr

Cărarea Împărăției nu e o carte. Este un SOS trimis de naufragiați din mijlocul mării: Fericirea nu este printre rechini, fără Pâine și Apă. Nu învățăm limba delfinilor, ci a îngerilor. Să nu credem că numai noi avem necazuri, că numai noi am citit Iorga, că numai noi am fost la Dublin. Să nu avem nici o reminiscență a gândirii păgâne, asta ne învață îngerul neamului românesc.

Suntem contemporani cu un părinte sfânt. Să nu îl ejectăm! Dacă avem aceeași sinuzită, vom primi același tratament. De vindecat ne vindecăm, doar că ne recontaminăm prea facil. Suntem în urmă cu pregătirea duhovnicească, dar sunt în aceeași echipă cu părintele Arsenie. Nu vrem să jucăm în echipa pușcăriașilor, chiar dacă par mai plini de aur și mai bine încălțați. Nu există altă Soluție la problemele noastre. Știm ce avem de făcut, ne amintește părintele: tăcere, iertare, neagonisire, caritate. Aceasta este terapia iubirii. Acestea sunt Ceasurile trezirii lăuntrice. Acesta este exercițiul de tămăduire completă. Impotența morală este aparentă. Demonismul nu inspiră decât respingere. Să respingem iadul, nu pe salvatori. Mare grijă cu cine ne aliem, ca să nu ne alienăm. Cu cel rău nu poți trăi, aceea nu e viață. Pentru pace, ni se cere să mutăm capitala, ca să scurtăm războiul: Altceva e capital de acum pentru noi, nu ceea ce era înainte. Ne bucurăm când moare câte un dictator măcelar. Să ne bucurăm împreună cu părintele, că a murit moartea!

 

Marius MATEI

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei. Autor al volumului "Catehismul invierii. Un pelerinaj spre lumina" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2016). Colaborator la reviste si ziare: "Lumea credintei", "Ariesul de Turda", "Adevarul de Cluj", "Scutul patriei".

  • 1

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *