LOADING

Type to search

Lainici: Cuviosul Irodion cel evlavios

Pelerinaje

Lainici: Cuviosul Irodion cel evlavios

Share
Sfântul Irodion era deosebit de smerit, având ca model pe Sfântul Ioan Botezătorul (cel mai mare bărbat născut din femeie), nu vorbea pe nimeni de rău (iată secretul nemuririi). Nu avea nevoie să meargă la sală să tragă de fiar(ă)e, se nevoia zilnic cu sute și sute de metanii. Căuta desăvârșirea, a înțeles că nu va fi fericit dacă va colecționa botoșei, cămăși și pantofi, nici dacă va face o pasiune pentru cai. A înțeles sursa fericirii și nu a mai părăsit-o. Cât de smerit a fost, încât Domnul l-a înălțat: Sfântul (cel mai mare) Calinic l-a ales pe Irodion, fostul său ucenic, ca duhovnic… Sfântul Irodion a îndurat toate invidiile, nu s-a bosumflat, ci s-a rugat necontenit pentru dușmanii lui. Și sunt absolut convins că Dumnezeu nu l-a refuzat (nici pe el, nici pe cel ce îi citește acatistul). Dumnezeu a făcut multe minuni prin el și l-a chemat la Sine într-un an jubiliar cu adevărat, 1900. Vedeți, cinstirea sfintelor moaște nu este un spectacol. Nu mergeți la Lainici ca să atingeți neapărat, să puneți mâna, știți voi ca și cine… Vă trebuie respect și, mai ales, enorm de multă, maximă, pocăință.
Sfinţii actualizează Scriptura

Prin fiecare viaţă curată, sfântul aplică Evanghelia, clarificând aspectele practice: iubirea şi smerenia. Iar Sfântul Irodion nu face excepţie. Paul Siladi are e explicaţie concludentă, bine argumentată: „De ce este mai sigur să vorbeşti din cuvintele bătrânilor decât din Scriptură? De unde se naşte diferenţa dintre cele două categorii de cuvinte, din moment ce ambele ar trebui să fie traversate de acelaşi Duh? Iată şi un posibil răspuns. Cuvintele bătrânilor reprezintă rodul actualizării permanente a cuvintelor Scripturii. Fiecare efort ascetic al lor transpune în timp veşnicul Cuvânt al Domnului. De aceea medierea personală a Părinţilor face mai uşor accesibil conţinutul duhovnicesc al Scripturii. Iar cuvintele lor reprezintă mărturii ale unui traseu deja parcurs, pe care suntem şi noi invitaţi să păşim”. În versiunea Nicolae Velimirovici, aplicaţia se descarcă astfel: „Poporul, al cărui tineret se predă vieții trupești desfrânate, nu are viitor. Un astfel de popor va dobândi progresiv tot mai mulți handicapați, întârziați mintal și generații slabe, și până la sfârșit va ajunge supusul unui alt popor sănătos, care va veni să-l robească. Cel care știe să învețe din trecutul oamenilor și al popoarelor, poate afla îndeajuns ce pedeapsă înficoșătoare atârnă deasupra neamurilor și popoarelor desfrânate.”

După tiparul Scripturii

Cum a ajuns Cuviosul Irodion în ceata sfinţilor: 

L-a chemat pe Dumnezeu ca mărturie asupra sufletului său (II Corinteni 1, 23). L-a iubit pe Dumnezeu şi a păzit poruncile Lui (Ioan 14, 15). A străruit în învăţătura apostolilor, în frângerea pâinii şi în rugăciuni (Fapte 2, 42). Nu s-a ruşinat de Evanghelie (Romani 1, 16). Toate le-a făcut pentru Evanghelie (I Corinteni 9, 23).

S-a răstignit împreună cu Hristos şi nu a lepădat harul (Galateni 2, 20). Şi-a găsit pacea în Hristos (Efeseni 2, 14). Nu a făcut nimic din duh de ceartă, nici de slavă deşartă (Filipeni 2, 3). Nu i-a sucit nimeni mintea cu filosofia deşartă (Coloseni 2, 8). A fost plin de râvnă pentru predicarea Evangheliei (I Tesaloniceni 2, 8). A stăruit în dreapta credinţă (II Tesaloniceni 2, 15). A ferit învăţătura Evangheliei de basme şi falseturi (I Timotei 1, 4). A trăit continuu bucuria Învierii. A psalmodiat Imnul Învierii plin de trezvie, luând aminte, bucuros. Pe nimeni nu a defăimat (Tit 3, 2). S-a străduit să intre în odihna lui Dumnezeu(Evrei 4, 10), fără să îşi ia concediu de la practicarea virtuţilor. A făcut milostenie, nu a cheltuit pe plaja din Bahamas.

Şi-a transformat chilia în Cer, nu a investit în vile-„cavou” de marmură şi granit. A tânjit să slujească Liturghia împreună cu îngerii, să aparţină preoţiei după rânduiala lui Melchisedec (Psalm 109, 4), urmând pilda Arhiereului Veşnic. A avut modele biblice de credinţă: Abel (I Ioan 3, 11), Enoh (IV Regi 2, 12), Noe (Iezechiel 14, 14), Avraam (Facere 12, 4), Sarra (Romani 4, 19), Isaac (Iacob 2, 21), Iacov (Facere 27, 27), Iosif (Facere 50, 24), Moise (Fapte 7, 20), Ghedeon (Judecători 4, 6), David (Psalmul 50), Samuel (I Regi 1, 20).

A primit ceea a cerut, pentru că nu a cerut rău (Iacov 4, 3). A îndurat necazurile spre slava lui Hristos (I Petru 1, 7). A respins erezia materialistă. Viaţa lui a fost oascensiune pe scara virtuţilor, sporind evlavia (II Petru 1, 6) şi putând fi numit Irodion cel evlavios. Nu s-a ataşat de lume, dezlipindu-se uşor spre veşnicie (I Ioan 2, 15). A intrat biruitor pe uşa deschisă în cer (Apocalipsa 4, 1),

Singurul lui război a fost cel cu propriile patimi. Prin despătimire, a ajuns la iluminare şi desăvârşire. Nu a simţit nici o lipsă, pentru că s-a lăsat găsit şi îngrijit de Dumnezeu (Psalm 22, 1). A urmat obiectivul clar, Învierea. L-a chemat pe Dumnezeu în ziua necazului şi a fost izbăvit (Psalm 49, 16). Şi-a îndreptat căile vieţii, ca să păzească porunca iubirii (Psalm 118, 5).

Iniţiere duminicală

Şi totuşi, aşa cum mărturiseşte Sfântul Vasile cel Mare, omul mântuit nu Îl cunoaşte pe Dumnezeu doar datorită faptelor sale, ci mai ales graţie bunătăţii Lui nemărginite.Izvorul sfinţeniei este Dumnezeu. El vede râvna cuviosului de la Lainici şi îl sfinţeşte, la fel cum procedează cu toţi cei ce Îl caută cu sinceritate şi pocăinţă. Cu toţi cei ce intră pe poarta cea strâmtă, „dar atât de frumoasă şi înaltă” (cum catehizează pr. Vasile Mihoc), spre a dobândi veşnicia. Iniţierea în tainele mântuirii înseamnă să fim copleşiti de bucuria întâlnirii cu Mirele Hristos. Viaţa este o pregătire pentru Înviere. Bucuria Paştelui se repetă duminical. Facem bine ceea ce facem, dar prea rar, mult prea rar. Nu e suficientă o săptămână, Mare, pentru un an întreg. Să ne pregătim pentru a Îl primi pe Hristos şi de Rusalii şi de Sfânta Maria şi de Crăciun şi de Bobotează şi de Buna Vestire şi ori de câte ori ne e nespus de dor de El. Lucrând pentru această pregătire a noastră continuă, vom înţelege viaţa cuviosului de la Lainici. Şi nu vom mai avea timp de prostii. La capătul drumului ne aşteaptă Învierea. Asta a înţeles Sfântul Irodion şi nu a căzut în deznădejde. Acest fapt sigur a produs declickul interior, hotărârea fermă de a Îl urma pe Hristos Înviat în toate împrejurările.

Cum scăpăm de otrava ascunsă din noi?

Mândria ne asfixiază. Ne hrănim cu slavă deşartă şi cădem în gol. Doar smerenia alungă demonii şi naşte liniştea. Sfântul Tihon de Zadonskconstată că mândria otrăvitoare neextirpată la timp duce la dispreţuirea aproapelui, exact inversul imperativului evanghelic. De aici mai este un singur pas până la patima clevetirii. Aşa cum o virtute naşte alte virtuţi, la fel se întâmplă şi cu patimile. În cuviosul Irodion nu a rodit mândria, acesta a fost bunul lui început, smerenia. Iar din smerenie se nasc toate virtuţile. Stareţul Sava Ostapenko consideră mândria „sămânţa satanei”. Cuviosul Irodion a înţeles de ce: pentru că Îl exclude pe Dumnezeu. Omul trufaş crede că se descurcă singur, se laudă cu ateismul lui, blasfemiază, ironizează lipsa pedepsei imediate, se otrăveşte şi refuză Antidotul euharistic.

Sfinţii au multe „puncte de lucru”

Plânsul pocăinţei pentru păcate eliberează frustrarea eşecului. Dragostea divină vindecă frica umană. Cuviosul Irodion nu a fost ireproşabil, doar Hristos este fără pată, dar a luptat cu arma rugăciunii şi a câştigat liniştea interioară, pacea inimii şi salvarea sufletului. Sfinţii sunt oameni care nu au dezertat ci au biruit prin dragostea lui Dumnezeu. Au avut şi scăpări (nedesăvârşiri), dar au implorat continuu Duhul Sfânt în rugăciune şi Acesta nu i-a refuzat. Există o copie a stării Lainici şi în Ardeal. Este Bisericuţa studenţilor clujeni din Haşdeu. Aici îl simţi atât de aproape pe Cuviosul oltean… Regăseşti aici intimitatea spirituală a primilor creştini, eşti contemporan cu toţi mărturisitorii şi pustnicii de la Prislop, Râmeţ sau Tismana. Cuviosul Irodion a întâmpinat şi el dificultăţi, dar le-a depăşit într-o manieră duhovnicească. A scăpat de tristeţe lărgindu-şi inima. Nu a părăsit niciodată discernământul biblic, a rămas în atmosfera evanghelică, neputând fi blocat de nimic păgânesc. Viaţa Cuviosului de la Lainici este o invitaţie la sfinţenie adresată tuturor.Pr. Grigore Moş explică atât de concludent: „Hristos este şi Calea şi capătul ei, pe când icoana sfântului este capătul vieţii lui, aşa cum va arăta el la Înviere”. Ca să nu uităm că avem un Singur Arhiereu Veşnic, Hristos, restul sunt casnicii Lui, dar nu îi confundăm cu El.

Sfinţii nu sunt semi-zei, ci biruitori, modele de urmat pentru luptători. Sfântul are cetăţenie cerească, pentru că a obţinut viza smereniei. Cuviosul Irodion este un mărturisitor al dreptei credinţe. Nu poţi ajunge la desăvârşire prin erezie. Cuviosul de la Lainici este un mare ascet. Adeseori, privegherea aduce darul lacrimilor, eliberarea de păcat. O piedică în dezvoltarea duhovnicească este şi incultura:cuviosul oltean însă este un om şcolit la Academia Rugăciunii. Trebuie să cunoşti Adevărul, ca să nu sminteşti pe alţii. Sfântul este o personă foarte sensibilă, care suferă din cauza bădărăniei celorlalţi. Sfântul nu se potriveşte cu veacul, nu este secular. Fiecare păcat este o îndepărtare de fericire şi o cauză provocatoare a depresiei. Din credinţa sfinţilor tâşneşte izbăvirea, cadoul divin pentru fiecare. Credinţa alungă mâhnirea. Spiritualitatea este diferenţa dintre omul animalic şi omul îndumnezeit: „Nu avem nimic mai mult decât animalele, decât pe Dumnezeu”, teologhisea Sfântul Grigorie de Nazianz. Asumarea suferinţei ne conduce la o înţelegere profundă: Cuviosul a trăit o Golgotă permanentă, pentru ca acum să mijlocească învierea noastră, din mijlocul ei.

Sfinţenia nu este aleatorie

Mesajul biblic este clar: „Bucuraţi-vă! Nu vă fie frică!” Sfântul este cel ce a ales doar iubirea şi a scăpat de frică (frica de sărăcie şi goana după bani, frica de boală, frica de moarte). Doar iubirea este realitateacompletă: chiar dacă au fost omorâţi, sfinţii şi-au iubit călăii. Hristos nu a făcut nici o vindecare (canonizare) la întâmplare! I-a vindecat doar pe cei care au ales să vină la El! Nu credeţi că ar fi putut pocni din deget şi să elimine toate bolile şi toate conflictele?! El însă ne-a dat toate resursele să punem capăt foametei altora, să oprim războaiele, să fim vindecaţi. Tot harul Său este depozitat în Biserica sfinţilor. Putem face acest har viu şi lucrător în viaţa noastră, cum ne îndeamnăSfântul Ioan de Kronstadt. De multe ori însă şi majoritatea dintre noi, alegem să nu o facem… Hristos ar fi putut opri Crucificarea în orice moment, dar nu a făcut-o! Tocmai pentru a ne salva pe noi. Nu a murit pentru El. Dar numai aşa a înfrânt nefericirea şi moartea. Cuviosul Irodion a priceput asta şi L-a însoţit pe Golgota, fără ezitare. Hristos a convins lumea că toţi (nu doar câţiva) suntem aşteptaţi să moştenim veşnicia, prin El. Sfântul este modelul celui ce a reuşit deja să facă asta. Asemănându-ne cu sfinţii, vom lucra mai bine în rugăciune, vom simţi bucuria imensă a Liturghiei, ce scaldă întreg cosmosul.

Sclavul patimilor sau Rege?

De mii de ani încoace, oamenii refuză să aibă încredere în făgăduinţele divine. Sunt prea bune! E prea frumos să fie adevărat! Şi se mulţumesc cu promisiuni mult mai mici, obscure (ei le numesc sigure). Sfântul vrea totul! Vrea fericirea, veşnicia şi iubirea! Fără să respecte regulile, fără să trişeze. Sfântul nu învaţă lecţii, ci îşi aminteşte cine el, de fapt: fiu adoptiv al Tatălui Ceresc, creat după chipul Lui. Necredinţa (eşecul) este durerea de a fi mai puţin decât ai putea să fii: De ce să rămâi sclav?! Tu poţi fi Rege!Dumnezeu după har… Această durere (frustrare) este iadul. Şi nu este nimic mai cumplit! Atât de mult am negat pe Cel ce Este, încât am uitat cine suntem. Pentru un doctor, moartea este un eşec. Pentru o rudă, moartea este un dezastru. Pentru un sfânt, moartea este o eliberare. Irodion a devenit sfânt, pentru că nu a fost impertinent! Pentru noi însă este imposibil să reuşim, dacă nu credem cu adevărat. Ne amăgim cu o „joacă” de-a spiritualitatea… Dar stăm pe margine. Irodion s-a dedicat total Lui. A înţeles că procesul de salvare nu este un banc. Noi încă nici nu am început… Suntem nefericiţi, pentru că nu cunoaştem Adevărul.

Marius MATEI

 

 

 

 

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei. Autor al volumului "Catehismul invierii. Un pelerinaj spre lumina" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2016). Colaborator la reviste si ziare: "Lumea credintei", "Ariesul de Turda", "Adevarul de Cluj", "Scutul patriei".

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *