Mănăstirea Ciolanu – Athosul buzoian

„Inima mea a rămas la Mănăstirea Ciolanu, în Buzău“, îmi spunea, cu puţin înainte de marea plecare, părintele Ioasaf Popa. Vrednicul cărturar, arhimandritul Ioasaf, aici şi-a început urcuşul duhovnicesc, ca frate de mănăstire. Tot aici l-a cunoscut pe marele patrolog, profesorul I. G. Coman, care-şi petrecea verile de studiu cu ucenicii săi. Dar pe atunci lavra buzoiană era populată cu aproape 100 de călugări. Orân­duirea comunistă nu începuse încă prigoana făţişă împotriva cinului monahal. Era înainte de 1959…
Tot aici, în Mănăstirea Ciolanu, au ucenicit şi alţi fraţi, viitori ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: Lucian Florea, care a păs­torit scaunul Tomisului, Eftimie Luca, episcop al Romanului, şi Casian Crăciun, vlădica de la Dunărea de Jos. În afară de ei, alţi ierarhi au căutat liniştea acestei mănăstiri: Mitropolitul Firmilian al Olteniei şi Epifanie, actualul episcop al Buzăului.

O hartă neuronală a slujirii călugăreşti
Într-o splendidă zi de februarie am luat şi noi pieptiş drumul care urcă la mănăstire. Pă­du­rile dese, neumblate, aerul tare, liniştea de­să­vârşită, presimţirea nu tocmai îndepărtată a pri­măverii, toate anunţau o importantă des­co­perire spirituală. Şi nu am fost dezamăgiţi, de­cât în mică măsură. Locul, aşa cum se descope­ră ochiului, este spectaculos. Intrarea sobră, im­pozantă, căsuţele care formează incinta mă­năstirii, biserica mare şi – ai zice, puiul ei mai vârstnic, bisericuţa veche – cimitirul în miniatură şi liniştea, mai ales liniştea de început de leat… Tot tăpşanul pleşuv din dealul Ciolanului, pe care stă mănăstirea, este ca o frunte brăzdată de gânduri: cărările ce duc la biserici, la cimitir, la chilii. Potecile de iarbă frământată de tălpi butucănoase de călugăr indică traseul nervos, neuronal ai zice, al ordinii monahale de la Cio­lanu.
Pe stareţ l-am găsit în bisericuţa veche, slujind. Numele lui este Chiril Lovin, este protosin­ghel, este din Focşani, este tânăr. De la el am aflat istoricul mănăstirii: „Numele acesta de Ciolanu vine, cel mai probabil, de la oasele u­nor sihaştri care au fost descoperite în această poiană. Se pare că aici şi-au găsit refugiul câţiva călugări scăpaţi din Bizanţul care fusese ocupat de turci, în secolul al 15-lea. Biserica ve­che, cu hramul Sfântului Mare Mu­ce­nic Gheorghe, a fost ri­di­cată de Doamna Neaga, soţia lui Mihnea Tur­citul, în anul 1589. Era în timpul unei invazii, şi Doamna Neaga, împreună cu cei 5 copii ai săi, s-a refugiat în  vatra de sihăstrie ce funcţiona aici. Unul dintre copii a murit şi, după toate probabilităţile, ale lui sunt oscioa­re­le ce-au fost găsite, după multă vreme, îngropate în dreapta bisericii. Ini­­ţial, biserica era fără turle şi fără pronaos“.
Timpul s-a scurs peste rugile şi truda mona­hi­lor din dealul Ciolanului. În secolul al 17-lea, după obiceiul epocii, mănăstirea a fost închinată, vremelnicul beneficiar al acţiunii fiind lavra Du­sicon, din Grecia. Evident, pustiirea şi-a făcut simţită prezenţa, la scurt timp după aceea, ştiut fiind că proasta administrare a grecilor a surpat multe dintre ctitoriile românilor.

Un sfânt providenţial
Culmea, un străin avea să redea Mănăstirii Ciolanu strălucirea spirituală pierdută. Recent canonizatul Vasile de la Poiana Mărului, „de neam din Malo-Rusia“, a adus aici, în 1763, fix o duzină de monahi moldoveni şi munteni. De ce tocmai 12? Pentru că marele stareţ, reorga­ni­zatorul vieţii călugăreşti de la noi (împreună cu Paisie de la Neamţ), considera că numărul 12 este ideal pentru a închega o obşte monahală puternică, unită. Anul 1766 este păstrat în arhivele mănăstirii ca reperul cronologic ultim al Evului Mediu, atunci când mănăstirea be­neficiază de un tardiv hrisov domnesc. După aceasta, Ciolanu dispare aproa­pe un secol din scrip­tele istoriei scri­se, obştea presu­pu­nân­du-se a fi risipită.

Renaşterea
Anul 1825 este important pen­­tru Ciolanu, căci Epis­co­pul Che­sarie al Buzăului începe ridicarea marii biserici, cu hramul Sf. Apostoli Petru şi Pavel. De atunci, din prima ju­mătate a secolului al 19-lea şi până la faimosul Decret 200 din 1959, obştea de aici a nu­mărat între 80 şi 100 de vie­ţui­tori. Printre aceştia, re­nu­miţi pen­tru talanţii lor au fost: Varlaam Protosinghelul, ma­re­le compozi­tor de muzi­că psaltică, mort în 1849 şi în­gropat în cimitirul mă­năs­tirii; Gherontie Schimonahul, mu­tat la Domnul în 1952, cel ce a cules nenumărate ma­nu­scrise cu texte patristice, a tra­dus texte filocalice (înaintea părintelui Stăni­loae), prin­tre care „In­tro­du­cerile“ Sfântului Vasile de la Poiana Mă­rului; apoi părintele Dometie Mano­lache, bu­zoian de loc, cel care prin râvna lui a reînviat Mănăs­tirea Râmeţ din Ardeal. Părintele Dometie – un posibil sfânt contemporan – a venit cu câteva maici de la Râ­meţ la Mănăs­ti­rea Răteşti (aproape de Cio­lanu), unde func­ţio­na o şcoală de maici, pentru deprinderea co­­rectă, profundă, a vieţuirii mo­nahale. În fine, această enumerare succintă trebuie să-l includă şi pe ar­him. Neofit Smă­­răn­do­iu, cel care a păstorit mănăstirea timp de aproape 30 de ani (1967-1997), a con­struit multe corpuri de chilii, a orga­ni­zat mu­zeul etc.

Ciolane şi odoare
Pe lângă ne­nu­mă­ra­tele şi rodnicele se­min­ţe din brazda învierii de obşte care se află în cimitirul mănăstirii, la Cio­la­nu se mai află câteva piese de rezistenţă ale artei şi spi­ritualităţii creştine. Bunăoară, i­coa­­nele realizate de Tattarescu, ne­pot al lui Nicolae Teo­do­res­cu Pita­rul, cel ce a zugră­vit bi­se­rica mare şi care a condus şcoala de pictură de la Bu­zău, pe la jumătatea se­co­lului 19. A­­poi, sin­gura icoa­nă bi­zan­tină a mă­năs­tirii, pic­tată la Athos, ce îl înfă­ţi­şează pe Sf. Gheor­ghe, sau o co­pie (din 1925) a icoa­­nei Maicii Do­m­­­­nului cu Prun­­cul de la Dăl­hă­uţi. Tot aici găsim un semn de preţuire din partea Patriarhului de Con­­stantinopole, Ioachim al 4-lea, datat 1909; acest Patriarh a fost cel care, la 1885, a temeinicit autocefalia Bisericii Or­to­doxe din Vechiul Regat. Din Grecia, în jurul anu­lui 1830, au fost aduse la Ciolanu moaştele mai multor sfinţi, care se află într-o raclă, în bi­se­rica mare: Gheorghe, Mercurie, Pan­te­limon, Hara­lambie, Trifon, Eftimie, Ig­natie, Acachie, Neofit, Pa­ras­cheva.

Pietre, poieni şi rugăciune
Chiar lângă mănăstire, pe te­re­nurile acesteia, a funcţionat, în ulti­mele decenii ale secolului 20, tabă­ra de sculptură de la Măgura. Pie­trele mari, albe, înfipte în tăp­şanul de dea­supra mănăstirii, măr­turi­sesc ase­diul insidios al modernităţii – cu toate for­me­le ei deru­tante de expresie – asupra tra­di­ţiei. Ca o armată de invazie, ca o ceată de idoli aţipiţi, formele acestea abstracte de deasupra mănăstirii par totuşi că stau încremenite la pândă. Călugării nu le înţeleg menirea, vorbirea mută… Doar noaptea, lumina zgârcită a lunii – care împrăştie bezna desăvârşită, nefi­reas­că, în care este învăluită mă­năsti­rea – aşterne pe aceste forme o pa­­lidă, stranie şi întârziată aureolă…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.