Mânăstirea Noul Ierusalim, buricul pământului de lângă Moscova

Lângă orăşelul Istra (55 km NV de Moscova) s-a redeschis, de doar câţiva ani, una dintre cele mai vestite vetre monahale din vechea Rusie – Mânăstirea Noul Ierusalim. O copie stranie a vechiului Ierusalim din Ţara Sfântă. Şi nu doar a Ierusalimului. din uriaşa „kartină” rusească nu lipsesc nici muntele Taborului ori râul Iordanului… Până la Noul Ierusalim, din cea de-a Treia Romă, pravoslavnicii Putin şi Medvedev nu fac decât o jumătate de ceas (şi trec, cu adevărat, deseori prin Istra); aşa se face că Patriarhul Kirill are pururea reprezentanţi pe şantierul faimoasei mânăstiri aflate în restaurare. Fondurile, acordate cu mărinimie de Guvernul rus lavrei, se dovedesc totuşi insuficiente, înghiţite fiind cu repeziciune de bizarul complex „patrimonial”…

Nikita nu şi-a dorit să ajungă Patriarh

Părintele” Noului Ierusalim, Nikon al Moscovei (1605-1681), Patriarh căruia îi va reveni sarcina revizuirii cărţilor de cult şi a practicilor religioase din Rusia, pentru a le pune în acord cu cele din întreaga Biserică Ortodoxă (Ierusalim, Alexandria, Constantinopol…), nu şi-a dorit jilţul patriarhal. Pronia are însă neştiute căi, altele decât cele râvnite de om. Născut la 1605, într-un cătun de lângă Nijni Novgorod, Nikita (viitorul Patriarh Nikon) a avut o copilărie nefericită. Din pricina mamei sale vitrege, copilul fu crescut într-o mănăstire. Neatras de viaţa monahală, se va căsători foarte de tânăr, devenind preot. După ce îi mor trei prunci, la 10 ani de la căsătorie se hotărâşte să se facă, totuşi, monah. Prezbitera devine şi ea călugăriţă. Nikita se va închinovia la Mânăstirea Solovăţ, de la Marea Albă. Viaţa călugărească, pentru rasoforul Nikon, nu a fost însă una lipsită de ispite. Acesta se retrage pe o insulă ca pustnic, schimbă mai multe mânăstiri, se ceartă deseori cu fraţii pentru „sfânta dreptate rusească”, având o mare putere de convingere întru cele ale credinţei, nu numai în faţa oamenilor simpli, dar şi a nobililor ruşi. Ajuns stareţ la o mânăstire din Novgorod, îl întâlneşte, în 1646, pe Ţarul Alexei Mihailovici, care îl va numi în rândul consilierilor săi apropiaţi.

Über alles – varianta rusească

Întâlnirea cu Ţarul va duce la ascensiunea rapidă a lui Nikon în înalta ierarhie bisericească: arhimandrit, Mitropolit de Novgorod şi, în cele din urmă, Patriarh al Moscovei (din 1652). Lăsând la o parte reformele Patriarhului Nikon şi problema Rascolului (istoricii ruşi nu s-au pus de acord nici până astăzi dacă Nikon l-a sfătuit pe Ţar să treacă de la închinarea cu 2 degete la cea cu 3 degete, pentru ca ruşii să nu fie consideraţi schismatici de ceilalţi creştini, atunci când Ţarul ar fi urmat să intre biruitor în Constantinopol, ori dacă Alexei Mihailovici i-a cerut lui Nikon înfăptuirea reformelor), la începutul patriarhatului său încearcă să-l convingă pe Ţar că titulatura de cea de-a Treia Romă reprezintă mult prea puţin pentru Moscova. Că, de fapt, Rusia ar trebui să devină… Noul Ierusalim („sfeşnic pentru toate noroadele lumii”). Primul pas: reconstruirea Ierusalimului – cu Biserica Învierii în mijloc – pe pământ rusesc! Se spune că Ţarul, entuziasmat, la auzul unei astfel de propuneri, i-a poruncit lui Nikon să trimită grabnic cercetaşi după măsurători exacte în Ţara Sfântă, făgăduindu-i că visteria statului îi va sta la dispoziţie în permanenţă. De teren – slavă Domnului! – Rusia nu ducea lipsă. „Nikon, fă toate câte se află în Ţara Sfântă – i-a poruncit Ţarul; şi Tabor, şi Iordan, şi Eleon…”

Spionii Noului Ierusalim

Zeci de monahi şi învăţaţi ruşi, vreme de câţiva ani, au împânzit străzile Ierusalimului, colindând fiecare colţişor al cetăţii, schiţând planuri ciudate, stârnind astfel curiozitatea pelerinilor de rând, dar, mai ales, mânia sultanului turc, care, aflând toată tărăşenia, ca stăpân al Palestinei, a poruncit ca ruşii să fie alungaţi, văzând în Ţar un om cu gânduri necurate. Cel mai destoinic la ascultare s-a dovedit a fi ieromonahul Arsenie Suhanov, alcătuitor al unui Proschinitariu, ce cuprindea o descriere amănunţită a bisericilor şi a cetăţilor din Palestina. Arsenie va aduce în Rusia, pe lângă multe schiţe şi planuri, chiar şi un model al Bisericii Sfântului Mormânt/Învierii Domnului. Un alt model al Bisericii Învierii (păstrat până astăzi) îi va fi dăruit lui Nikon de însuşi Patriarhul Ierusalimului. Lucrările la ceea ce s-a dorit a fi noul centru al lumii ortodoxe încep în anul 1656, în apropiere de Moscova, în satul Voskresenskoe (Safatovo), pe o moşie fără margini, cumpărată de Nikon de la stolnicul Roman Boborîkin.

O Palestină slavă

Teritoriul din apropierea mânăstirii va primi numele de… Palestina. Pe un deal este reconstituit Sionul, cu o mânăstire de călugări. La răsărit de mânăstire se afla muntele Eleon. La nord, ceva mai departe de cetatea mânăstirii – cu Biserica Învierii în centru, construită după chipul şi asemănarea Bisericii Sfântului Mormânt (1656- 1685) –, se înalţă Taborul. Râul Istra primeşte numele de Iordan, fiind remodelat după înfăţişarea râului din Ţara Sfântă. A fost zidită şi o mânăstire – de mai mici dimensiuni – numită Betania. Izgonit din scaunul patriarhal (din pricina Rascolului), până la exilul său la Ferapont, Nikon va petrece la Noul Ierusalim, ca simplu monah, vreme de 8 ani, supraveghind îndeaproape lucrările de construcţie.

Istoria zbuciumată a Noului Ierusalim

Biblioteca Noului Ierusalim, prin grija Patriarhului Nikon, va deveni una dintre cele mai bogate din lume (Athosul va suferi, cu acest prilej, prin trimişii lui Nikon, o adevărată vandalizare). Cea mai mare mânăstire a Rusiei, în 1764, la secularizarea averilor mânăstireşti, poseda sute de mii de hectare de teren, lucrate de peste 13.000 de ţărani, supuşi direcţi ai Noului Ierusalim. Închisă de bolşevici în 1918, în 1920 mânăstirea devine muzeu regional de artă. Câteva clădiri vor fi distruse de către armata germană în 1941. Mai multe biserici, tot în timpul războiului, sunt incendiate, suferind mari stricăciuni. Redevine muzeu în 1959, încercându-se o firavă restaurare a ansamblului mânăstiresc. Redeschisă ca mânăstire de maicii în 1994, din 2008 Noul Ierusalim este transformat în mânăstire de călugări. Uriaşa lavră e considerată de pelerini una dintre marile minuni ale Rusiei (turiştii occidentali o privesc, totuşi, ca pe încă o ciudăţenie a acestei imense ţări). Merită să-i calci pragul. Fie şi doar pentru frumoasa Biserică a Învierii.

Gheorghiţă CIOCIOI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.