Pantocrator: lavra athonită a Gherontissei

Pe noi, românii, ne leagă multe de Mânăstirea Pantocrator, căci ea are în jurisdicţie chiliile din zona Capsala, dintre care multe sunt româneşti de veche tradiţie, cât şi Schitul Sfântul Ilie, unde cândva s-a nevoit Sfântul Paisie de la Neamţ.

Mânăstirea Pantocrator, a şaptea în ierarhia athonită, este situată în nord estul peninsulei, între Vatoped şi Stavronikita, pe un promon­to­riu stâncos înalt de peste 20 de metri. Hramul mânăstirii este „Schimbarea la faţă”.
După tradiţie, împăratul bizantin Alexie I Com­nenul (1081-1118) a ridicat aici o mică aşe­zare monahală închinată Maicii Domnului şi icoanei sale „Grabnic ajutătoarea”, icoană ce se păstra în Mânăstirea Pantocrator din Con­stan­tinopol, ctitoria aceluiaşi împărat. Noua vatră monahală care a dăinuit până în secolul al 13-lea, s-a numit tot Pantocrator şi a primit de la împărat o copie a icoanei Maicii Domnului, care s-a dovedit şi ea făcătoare de minuni.
Arsă apoi de piraţi, ea a fost rectitorită la ju­mătatea secolului al 14-lea de doi nobili bi­zan­tini, Alexie şi Ioan. Cu ajutorul împăratului bi­zantin Ioan V Paleologul, construcţiile s-au ter­minat în 1363, ocazie cu care mânăstirea a primit o serie de proprietăţi, cât şi titlul de mă­năs­tire împărăteas­că. Îm­pă­raţii din dinastia Pa­leologilor, cât şi patri­arhii Con­stan­ti­nopo­lului care au ur­mat, au conti­nuat să aju­te Mâ­năstirea Pan­to­crator.
În vremea ocupa­ţiei tur­ceşti a fost rân­dul vo­ievozilor „de la Dunăre” să-i asigure sprijin. Astfel, numă­răm între ctitori pe Vlad Călugărul şi bineînţeles pe evlaviosul dom­­nitor Neagoe Basarab, care se pare că con­struit un apeduct şi pro­babil un corp de clădiri. Mai târziu, un mare ctitor al Panto­cra­to­rului a fost marele logofăt Stan Craiovescu, care a refăcut zidurile mâ­năs­tirii, a ridicat arhondaricul şi a susţinut pic­tarea catolico­nu­lui (biserica mare). Un alt boier care a ajutat mânăstirea este boierul mol­dovean Gavriil Trotuşanu, sfetnicul lui Petru Rareş.
În 1629, Mânăstirea Căsciorele din Vlaşca devine metocul său şi, din veniturile acestuia, s-au refăcut între 1637-1641 chiliile de pe latura de vest. Pomelnicul Mânăstirii Pantocra­tor cuprinde şi pe Matei Basarab cu doamna Elina, Şerban Cantacuzino şi doamna Maria, iar între anii 1692-1709 Constantin Brâncoveanu va trimite anual câte 3000 de aspri…

GHERONTISSA: Icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Pantocrator

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Dom­nului Gherontissa este cu siguranţă cel mai de preţ odor al Mânăstirii Pantocrator. Prăznuirea sa se face la 2 decembrie. După tradiţie, ea a fost dăruită de împăratul bizantin Alexie I Comnenul, fiind o copie după icoana în mozaic a Maicii Domnului „Grabnic Ajutătoarea” de la Mânăstirea Pantocrator din Constantinopol.
Multe sunt minunile săvârşite de Maica Domnului prin această icoană. Ne vom opri la două dintre ele. Cea dintâi, menţionată docu­mentar, s-a întâmplat chiar în timpul împăratului Alexie, care poruncise zidirea unui mic aşe­ză­mânt monahal în apropierea actualei mânăstiri. Astfel icoana Maicii Domnului dimpreună cu sculele meşterilor au dispărut într-o noapte, fără să poată cineva da vreo explicaţie. Au fost găsite pe locul, atunci pustiu, unde acum se găseşte Mânăstirea Pantocrator. Această minune s-a întâmplat în mai multe rânduri şi cu toţii au interpretat că este voia Maicii Domnului ca acela să fie locul noii mânăstiri.
Gherontissa se tâlcuieşte „Stareţa”, iar acest nume icoana l-a căpătat în urma unei alte minuni, întâmplate în vremea când icoana era aşezată în locul său iniţial, în sfântul altar. Se povesteşte că stareţul de atunci al mânăstirii era greu bolnav şi, descoperindu-i-se vremea plecării sale la Domnul, l-a rugat pe preotul de rând să slujească repede sfânta liturghie, căci dorea tare mult să apuce să primească Sfânta Împărtăşanie pentru ultima oară. Părintele, însă, nu a ţinut cont de rugăciunea stareţului şi a slujit pe îndelete, fără să se grăbească deloc. Atunci Maica Domnului însăşi a strigat din icoană, cerându-i părintelui să sfârşească sfânta liturghie, ca să se împărtăşească şi părintele stareţ (gherontas). Aşa a făcut, iar imediat după ce s-a împărtăşit, părintele stareţ a murit. De atunci icoana s-a numit Gherontissa şi părinţii au hotărât să o aşeze spre cinstire în biserică, în stânga, unde se găseşte şi acum.

Silviu-Andrei VLÄDÄREANU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.