Pe urmele Sfinţilor: Ioan Gură de Aur

Sfântul Ioan s-a născut în Antiohia Siriei la anul 347, din părinţi bogaţi, însă păgâni. Tatăl său se numea Secund, iar mama, Antuza. După ce a studiat dreptul, filosofia şi oratoria cu învăţaţi de seamă ai vremii, Sfântul Ioan, pe atunci în vârstă de numai 23 de ani, a ajuns, prin lucrarea Sfântului Duh, la cunoştinţa Adevărului şi, mergând la episcopul Meletie, a cerut Sfântul Botez. La scurtă vreme i-a luminat şi pe părinţi, care s-au creştinat. Tatăl său a murit curând după aceea, însă mama sa, Antuza, a rămas un adevărat model de vieţuire creştină.

Deşi a dorit să îmbrăţişeze îndată viaţa monahală, Sfântul Ioan a ascultat rugămintea mamei şi a amânat acest pas. A fost însă hirotesit citeţ de patriarhul Zinon al Ierusalimului, iar după mutarea mamei sale, a împărţit averea săracilor, a eliberat robii şi s-a făcut monah. A împletit viaţa ascetică cu scrierea de cărţi, iar după câţiva ani s-a retras la liniştea pustiei, întro peşteră de unde, neputând rezista decât vreo doi ani din pricina frigului şi umezelii, s-a întors însă în cetatea Antiohiei.

Aici, în anul 381, a fost hirotonit diacon de Sfântul Meletie. Acesta a plecat însă la Constantinopol, la lucrările Sinodului al 2-lea Ecumenic, iar acolo s-a şi mutat la Domnul. Primind această veste, Sfântul Ioan s-a reîntors în mânăstirea sa, unde a mai petrecut vreme de cinci ani. A fost apoi chemat de Patriarhul Flavian şi hirotonit preot. Din această perioadă, poate cea mai fericită din viaţa Sfântului, ni se păstrează multe din minunatele sale lucrări, precum Omiliile la diferite cărţi ale Scripturii. Se spune că iniţial el îşi elbora predicile cu cuvinte meşteşugite şi înţelesuri adânci, însă odată o femeie i-ar fi strigat din popor: “Ioane Gură de Aur, fântâna învăţăturilor tale este adâncă, însă funia minţii noastre este scurtă şi n-o poate ajunge!”. De atunci, de la acea femeie, a rămas Sfântul Ioan cu supranumele de Gură de Aur şi de atunci s-a şi hotărât să vorbească oamenilor pe înţelesul lor, spre a le fi cât mai folositor duhovniceşte. Ei ajunseseră să îndrăgească atât de mult predicile Sfântului încât le notau şi chiar le învăţau pe de rost.

În anul 397, fiind Sfântul Ioan în vârstă de 50 de ani, a fost chemat de împăratul Arcadie la Constantinopol şi, împotriva voinţei sale, a fost ridicat în treapta arhieriei şi aşezat în tronul patriarhal. Încă de la început lucrarea Sfântului a fost aceea de vindecare a societăţii şi îndreptare a clerului. Pentru aceea s-a făcut multora nesuferit şi mulţi îl bârfeau şi cârteau împotriva lui. Şi pentru că predicile sale erau directe, tăioase şi necruţătoare, mulţi, având conştiinţa încărcată de nedreptăţi şi multe alte păcate, se simţeau vizaţi. Asa a ajuns Sfântul Ioan să-şi facă din împărăteasa Eudoxia duşman de moarte. De un gând cu ea era şi patriarhul de atunci al Alexandriei, Teofil, care susţinuse pe altcineva în scaunul patriarhal din capitală. Astfel, în anul 403 un sinod convocat la Constantinopol
l-a acuzat pe Sfântul Ioan de origenism, iar împăratul, fără a cerceta prea mult cauza, a dat crezare lui Teofil al Alexandriei şi a poruncit alungarea lui Ioan. După ce acesta a părăsit cetatea, un cutremur puternic a lovit Constantinopolul, însă mai înfricoşător era că cel mai tare se mişca tocmai palatul împărătesei Eudoxia. Înţelegând semnul şi sub presiunea poporului, împăratul l-a chemat înapoi pe Sfântul Ioan şi l-a reinstalat în scaunul patriarhal.
“Pacea” nu a durat însă mult, căci alt gest al împărătesei se cerea mustrat de dreptul patriarh, anume aşezarea pe vârful unui stâlp înalt, nu departe de biserică, a unei statui de argint a Eudoxiei, După cum era de aşteptat, împărăteasa nu a răbdat mustrarea şi un nou sinod a fost convocat. De această dată, împăratul Arcadie l-a trimis pe Sfântul Ioan la capătul imperiului, în partea de răsărit a Mării Negre. Pe drumul, exilului, de ziua Înălţării Sfintei Cruci, la 14 septembrie 407, pe când se afla în oraşul Comane, din Georgia de astăzi, Sfântul Ioan s-a mutat la Domnul.

După mai bine de 30 de ani, sfintele sale moaşte, întregi şi binemirositoare, au fost aduse de împăratul Teodosie al II -lea la Constantinopol. Atunci, aşezându-le în tronul patriarhal, cu toţii au zis: “Ia-ţi scaunul tău, Sfinte!” şi, spre cutremurarea tuturor celor de faţă, Sfântul a răspuns: “Pace tuturor!”.

Două sunt praznicele închinate Sfântului Ioan Gură de Aur în luna ianuarie: 27 – aducerea cinstitelor sale moaşte la
Constantinopol; 30 – prăznuirea lui în sobor cu ceilalţi doi mari dascăli ai lumii şi ierarhi, Vasile şi Grigorie.

Silviu‑Andrei VLĂDĂREANU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.