Pelerin în Cetatea lupilor

Nu, nu e doar o legendă. Cetatea lupilor există. Mii de lupi îngropaţi ritualic. Cimitire întregi de lupi. Sunt peste 120 de coline, de tumuli, la Daosdava. În jurul lor, doar ruine. Mormântul regelui get, Dromichete, mai fastuos decât cele din piramidele faraonilor egipteni, face parte, începând cu anul 1985, din patrimoniul mondial UNESCO . În miezul Daosdavei, izvorul Sfântului Andrei îi mai aşteptă încă pe lupi să se adape…

Curtea de… Razgrad

În Balcani nu eşti niciodată sigur că ai ajuns acolo unde ţi-ai propus. Te afli în Balcani… şi atât. În zori de zi, am poposit la Razgrad. O simplă afirmaţie. Cu ce o poţi proba? Sunt convins că în cele din urmă îmi veţi da dreptate. Un turc cumsecade, lângă o poartă veche, încarcă cu apă, răbdător, înaintea unei cişmele leneşe, o mulţime de bidoane de plastic. Ne îndrumă spre centrul oraşului. Ar fi de văzut acolo, neapărat, un „locaş sfânt”, cum nu există altul pe lume. În zidurile sale e îngropată, de veacuri, ca jertfă, o femeie. Ca să nu fie înălţat un locaş mai frumos, meşterii au fost lăsaţi să moară de sete şi de foame, sus, pe acoperiş. Ei şi-au făcut însă aripi de lemn şi au vrut să zboare spre Balcani… Când auzi o astfel de poveste, mai poţi fi sigur oare că ai trecut podul de la Giurgiu? Nu cumva, pornit cu noaptea în cap la drum, ai nimerit la… Curtea de Argeş? Nu cumva turcul e vreun proprietar de brutărie, pripăşit de curând pe la noi, ce laudă de zor mânăstirea meşterului Manole, concurându-l, în schimb, neloial, la produsele de panificaţie, pe ÎPS Calinic?

Aripile mitului în Balcani

Ne aflam totuşi în Razgrad. Atâta doar că moscheea lui Ibrahim Paşa, înălţată pe la 1616, are o legendă asemănătoare cu cea a Mânăstirii Argeşului. Înscris pe lista UNE SCO în 1967, locaşul musulman – aflat în restaurare de aproape 3 decenii – este considerato adevărată bijuterie a arhitecturii clasice otomane. Construită din marmură albă, din zidurile vechii cetăţi romane Abritus, măreaţa geamie a vizirului Ibrahim îşi are înscrisă legenda sa în mai multe hrisoave turceşti din sec. 17. O poveste care te pune pe gânduri. Diferenţele sunt total nesemnificative faţă de legenda legată de capodopera din cetatea Basarabilor (meşterii îşi vor încurca bărbile în aripile uriaşe, prăbuşindu-se, după câteva sute de metri de zbor). Şi dacă mitul jertfei îl întâlnim la mai toate popoarele din Balcani, povestea stranie a geamiei din Razgrad este singura din spaţiul sud-dunărean suprapusă „fără fisură” peste mitul românesc.

Daosdava – Cetatea lupilor

Nu doar meşterul Manole din Deliormanul (da, aşa se numeşte de sute de ani acest ţinut!) de la sud de Dunăre avea să ne dea însă de gândit… O dată ajunşi în rezervaţia arheologică de la Sboreanovo, ne-am îndreptat direct spre tumulul – sunt peste o sută de astfel de tumuli pe o lungime de doar 5-6 km – sub care, de aproape 2300 de ani, se află mormântul marelui rege get Dromichete. Străbatem tunelurile întunecoase, spre camera regală mortuară, primind explicaţii din partea unei tinere-ghid la aproape fiecare pas. Se pare că regele a murit mai înainte de a-şi termina mormântul. Soţia lui Dromichete a fost îngropată de vie (după binecunoscutul obicei al tracilor) într-un mormânt alăturat, mai puţin fastuos însă. Şi nu doar ea avea să-l însoţească pe rege în călătoria cea veşnică. Calul conducătorului get, descoperit într-o cameră aflată la intrarea în mormânt, i-a fost, de asemenea, tovarăş credincios de drum. Statuile elenistice, reprezentând tinere nobile, ce aduc, prin gesturile lor, venerare marelui rege, par prinse într-un dans ritual. Cercetătorii mai noi văd în ele un grup de sibile trace, prevestind parcă regelui nu numai fericirea cea veşnică, ci şi… venirea Sfântului Andrei în Cetatea lupilor.

Au prevestit sibilele lui Dromichete creştinarea getodacilor?

Untitled1Poate că fecioarele-sibile ale regelui Dromichete nu sunt doar o simplă legendă. Poate că ele au vestit, cu adevărat, cu peste 350 de ani înainte, şi crucea răstignirii din Patras a Apostolului lupilor… Cum poate fi explicat, altfel, faptul că în mormântul lui Dromichete se află reprezentate mai multe cruci „ale Sfântului Andrei”? Enigmele rezervaţiei Sboreanevo au stârnit, la începuturi, dispute aprinse chiar şi printre istoricii de primă mână… După descoperirea cimitirelor de lupi de la Daosdava, nimeni nu a mai văzut în lup doar un simplu simbol al geto-dacilor, unii cercetători fiind de părere că miile de lupi erau folosiţi în luptele cu atacatorii capitalei – Daosdava (în traducere din traco-frigiană – Cetatea lupilor). Descoperirea importantei cetăţi, în 1982, a pornit, de altfel, tocmai de la mormintelor lupilor. O taină care, o dată dezlegată, a dus la o altă serie de importante descoperiri. După primele decopertări ale tumulilor cu lupi, sute de profesori străini au venit să vadă, vreme de 2 ani, modesta activitate a unui pasionat arheolog local, propunându-şi să treacă prin satul Sveştari doar din pură curiozitate. Aveau să rămână însă aici săptămâni întregi, unii chiar până la aflarea mormântului regal.

Aleviţii din cetatea regelui

Că Sf. Andrei nu avea cum să ocolească vechea capitală a geţilor (neam întins pe ambele maluri ale bătrânului Istru), nu încape vorbă. Izvorul Apostolului stă mărturie până astăzi la Daosdava. Nici lupii şi nici creştinii nu se mai pogoară însă, în zilele noastre, la izvorul său. La Daosdava, de câteva veacuri, musulmanii aleviţi din întreaga lume şi au unul dintre principalele lor centre de pelerinaj. La doar 30-40 km sud de Olteniţa se întinde, neştiută de mulţi dintre noi, o adevărată mare musulmană: câteva zeci de mii de „eretici” kurzi, turci şi iranieni, colonizaţi aici la începuturile stăpânirii otomane în Balcani. Doar pentru faptul că îl cinsteau – mai mult decât s-ar cuveni unui închinător al islamului – pe vărul „profetului” Mahomed. Mormântul lui Demir baba, un derviş alevit, retras la sfârşitul secolului 16 într-o veche mânăstire ortodoxă cu hramul Sf. Gheorghe, din vechea Daosdava, atrage de la an la an tot mai mulţi pelerini musulmani. În urmă cu un veac, biserica Mânăstirii Sf Gheorghe a căpătat, în urma unei restaurări – în ciuda protestelor creştinilor – înfăţişarea unei moschei. Musulmanii mai recunosc astăzi doar sanctuarul get din apropiere (distrus, în parte, şi el). Cât despre izvorul Apostolului din curtea vechii mânăstiri, orice alevit ştie acum că dervişul Demir baba l-a descoperit pe acesta în chip miraculos.

1000 de trepte în căutarea strămoşilor

UntitledDe la izvor, urcăm – peste 1000 de trepte – până în poiana ospăţului. Pe cale ne întrebăm – poate că pe bună dreptate – dacă locul ar fi putut fi cumva arena de desfăşurare a binecunoscutei lecţii de smerenie administrate de conducătorul get mândrului Lysimah. Surpriză totală însă! În poiană, câteva sute de musulmani aleviţi luau parte la un kurban (jertfă, pomenire). Nu lipsea nici primarul din Sveştari. Aleviţii, în comparaţie cu ceilalţi musulmani, nu se dau în lături de la alcool. Beau însă cumpătat. Ascultăm poveştile lor, ale islamicilor din cetatea regelui Dromichete. În pomii dimprejur, milioane de fundiţe colorate. Sub fiecare petic multicolor e o dorinţă ascunsă. O iscodim pe Gönül, o turcoaică din Dulovo (femeia împodobise un adevărat… pom de Crăciun). Păstrează totul doar pentru sine. O dorinţă ne-o poate spune însă: să fie iertată pentru faptul că a sustras câteva scânduri din curtea mamei sale, după ce şi-a primit deja zestrea. Era măritată de curând, neavând de niciunele. Crede că a greşit faţă de fraţii ei mai mici… Aleviţii aşezaţi la kurban, toleranţi din fire, sunt nemulţumiţi de un singur fapt: numele turceşti ale satelor lor au fost schimbate. Încerc să-i înţeleg. Mă întreb însă, la rându-mi, dacă ei ar putea pricepe simţămintele unui creştin sosit în cetatea strămoşilor geţi, în Cetatea lupilor. Tac. E mult prea greu să pui o astfel de întrebare…

Gheorghiţă CIOCIOI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.