LOADING

Type to search

Schitul Closca. Am fost la mănăstire

Pelerinaje

Schitul Closca. Am fost la mănăstire

Share
E treaba multa intr-o manastire! Trapeza manastirii e mare si foarte primitoare.Maica Mina cheama cu blandete pe toata lumea la masa si cat de putin, fiecare trebuie sa manance ceva! Totdeauna inainte de slujba de dimineata mesele sunt pregatite cu tacamurile puse, doar mancarea urmeaza sa o punem  pe mese. Maicile se miruiesc primele si pleca grabite spre trapeza.Totul in fuga! Si intr-o clipa primii se aseaza la mese. Maica face rugaciunea pentru masa si apoi citeste ceva.Maica are tot timpul o carte pregatita pentru ca cineva sa citeasca un cuvant de folos duhovniceste, dar cel mai adesea,tot maica stareta citeste…
 M-am strecurat in multime la miruit,dupa maicii am luat binecuvantare sa ajut la bucatarie si intr-o clipita am fost la trapeza.Mi-am dezbracat haina si am intrebat cum se spala vasele la manastirea acesta! Si am aflat! Am spalat farfurii cat am spalat in ultimii 6 ani!Mainile mi-se incretisera de apa si detergent.Dar atata iubire era in inima mea incat as fi putut sa stau acolo pentru mult timp, poate chiar pentru totdeauna…Am dus la masa mancare, am vorbit in soapta cu prietenii mei, am glumit, am tacut, am zambit, am inchinat mancarea, am spus Tatal Nostru si Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne!…Minunat timp… Grupuri, grupuri de credinciosi veneau sa se incalzeasca si sa manance ceva inainte sa plece spre case.Si maica ii primea pe toti cu iubire si tot cu iubire ii conducea!
Prietenii mei s-au intors acasa, noaptea se zarea peste gardul inalt al manastirii, ceva ma separa de lume, dar pentru primadata nu mai era spaima in inima mea. Schitul a inceput sa fie casa mea, asa cum ani de zile a fost catedrala din Slobozia. Copii mei departe, serviciile mele doua-trei cat am, responsabilitatile mele sociale le simteam dupa o mare dunga care separa atunci viata mea.Fie ce vrei Tu, Doamne!
Incetul cu incetul credinciosii au plecat spre casele lor.Maicutele, mare parte din ele s-au retras la chilie, eu insa , cu maica stareta si Maria am ramas inca la bucatarie, inca stragand, inca ordonand cate ceva. Si tocmai la ora 17.30 a aparut si Parintele din biserica, aducand cu sfintia sa alti credinciosi si cea mai frumoasa familie pe care am cunoscut-o in ultimul an: pe Brailita cu …4 din cei 8 copii ai ei! Desi erau aproape 12 ore de cand Parintele era in biserica, fie slujind, fie predicand, fie discutand cu oamenii, era atat de bucuros incat toata lumea zambea! Repede maica i-au incalzit mancarea si i-a pus-o pe masa! Dar Parintele…lumea inca il insotea, inca mai dorea un cuvant de folos, un sfat, sau sa-i mai spuna ceva…Si mancarea s-a racit pana cand Parintele s-a asezat la masa!
Brailita a scos dintr-o geanta, un vas mare in care era o salata foarte frumos ornata.
-Ce e acolo? a intrebat  curios Parintele.
-Ceva de post! O salata! a raspuns cu modestie Brailita.
Mama de 8 copii, din iubire, ii adusese Parintelui, de la sute de kilometri o salata sa-l bucure si sa-l hraneasca.
-Pune-o aici, in fata mea! E a mea! Mie mi-ai adus-o!
Si vasul a inveselit trapeza toata cu iubirea femeii- mama crestina adevarata!Bineinteles ca Parintele nu a mancat decat putin! A  binecuvantat masa pentru noi si a ascultat cuvantul de folos citit de maica.Dar nici noi nu am mancat prea mult! Era ceva, un plin al inimii si al trupului incat, nimic omeneste  nu mai trebuia.
-Mergem la vecerie.Facem vecernia, apoi venim si mancam salata de la Brailita si ne intoarcem si facem Pavecernita mare cu litie!-a spus Parintele.
Si am plecat indata in biserica la slujba Vecerniei .Am fost multi! Nu stiu cum, dar Dumnezeu randuieste si Parintele nu este singur.Si daca ar fi fost doar Brailita si copii ei si maicile ar fi fost destui pana si pentru o biserica de oras. Dar noi am fost multi si…ni-s-au adaugat oameni veniti special din Slobozia pentru vecernie.
Am multumit impreuna lui Dumnezeu pentru ziua frumoasa pe care am trait-o…
Parintele aflandu-se in altar, in fata Sfintei Mese si deschizand perdeaua a inceput slujba cu
  formula obisnuita  “Binecuvantat este Dumnezeul nostru…”

Diaconul care a participat , purtand in mana lumanarea aprinsa a deschis usile imparatesti si dupa ce a intonat intre ele cu fata spre noi indemnul “Sculati-va”, invitandu-ne sa ne ridicam a mers in mijlocul naosului. Parintele a inceput in acest timp cadirea altarului, pe care a continuat-o in toata biserica, dia­conul insotindu-l, dupa randuiala, de la cadirea scaunului arhieresc. Ca­direa in tacere si fumul de tamaie, inchipuie astfel momentul de la inceputul creatiei, cand “Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor” (Fac. 1, 2). Cand s-au inapoiat in mijlo­cul naosului, parintele intonand “Doamne, binecuvinteaza..”,a continuat cadirea pana in altar, sia  intrat prin usile imparatesti. Ajuns in fata sfintei mese, a dat binecuvantarea pentru inceputul serviciu­lui, prin formula “Slava Sfintei si celei de o fiinta si de viata facatoarei  si nedespartitei Treimi…”

 

Acesta a fost binecuvantarea de incepere a vecerniei, daca imi amintesc bine!
Apoi, dupa binecuvantarea pentru inceputul vecerniei, Parintele a iesit pe solee, oprindu-se in fata sfintelor usi, care erau inchise. Descoperindu-si capul, Parintele s-a rugat in taina . Se aminteste in acest chip, in primul rand, durata scurta a starii paradisiiace a celor dintai oameni, izgonirea lor din rai in urma caderii in pacat si plansul de po­cainta in fata portilor inchise si pazite ale raiului.
O, daca am intelege tote aceste simboluri si daca nu le-am uita!
Maica stareta  a citit psalmul 103!
Binecuvintează, suflete al meu pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte! Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat. Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui, şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea Lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se suie munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în vai, prin mijlocul munţilor vor trece ape; adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerulul vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarba dobitoacelor şi verdeaţă spre slujba oamenilor; ca să scoată pâine din pământ şi vinul veseleşte inima omului; ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte. Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib. Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor, stâncile scăpare iepurilor. Făcut-ai luna spre vremi; soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii; puii leilor mugesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor. Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca. Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta. Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc târâtoare, cărora nu este număr, vietăţi mici şi mari. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea. Toate către Tine aşteapta ca să le dai lor hrană la bună vreme. Dându-le Tu lor, vor aduna; deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi. Dar întorcându-Ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce. Trimite-vei duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului. Fie slava Domnului în veac! Veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale. Cel ce caută spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă. Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dunmezeului meu cât voi fi. Plăcute să-i fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul. Piară păcătosii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul.
 
Soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!
si psalmul 140…

 

Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine, auzi-mă, Doamne!

 

Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară, auzi-mă, Doamne!
Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşa de îngrădire, împrejurul buzelor mele.
Să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug, ca să-mi dezvinovăţesc păcatele mele.
Cu oamenii cei ce fac fărădelege şi nu mă voi însoţi cu aleşii lor.
Certa-mă-va dreptul cu milă şi mă va mustra, iar untul de lemn al păcătoşilor să nu ungă capul meu.
Că încă şi rugăciunea mea este împotriva vrerilor lor; prăbuşească-se de pe stâncă judecătorii lor.
Auzi-se-vor graiurile mele că s-au îndulcit. Ca o brazda de pământ s-au rupt pe pământ, risipitu-s-au oasele lor lângă iad.
Căci către Tine, Doamne, Doamne, ochii mei, spre Tine am nădăjduit, să nu iei sufletul meu.
Păzeşte-mă de cursa care mi-au pus mie şi de smintelile celor ce fac fărădelege.
Cădea-vor în mreaja lor păcătosii, ferit sunt eu până ce voi trece.
Psalmul 141
Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat.
Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea Lui voi spune.
Când lipsea dintru mine duhul meu, Tu ai cunoscut cărările mele.
În calea aceasta în care am umblat, ascuns-au cursa mie.
Luat-am seama de-a dreapta şi am privit şi nu era cine să mă cunoască.
Pierit-a fuga de la mine şi nu este cel ce căuta sufletul meu.
Strigat-am către Tine, Doamne, zis-am: ” Tu eşti nădejdea mea, partea mea eşti în pământul celor vii” .
Ia aminte la rugăciunea mea, că m-am smerit foarte.
Izbăveşte-mă de cei ce mă prigonesc, că s-au întărit mai mult decât mine.
(Stih. Pe 10):
Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laud numele Tău.
Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie.
Psalmul 129 (stih. pe 8):
Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne! Doamne, auzi glasul meu!
Fie urechile Tale cu luare-aminte la glasul rugăciunii mele.
(Stih. pe 6):
De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi?, că la Tine este milostivirea.
Pentru numele Tău, Te-am aşteptat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu spre cuvântul Tău, nădăjduit-a sufletul meu în Domnul.
(Stih. pe 4):
Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să nădăjduiască Israel spre Domnul.
Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El, şi El va izbăvi pe Israel din toate fărădelegile lui.
Psalmul 116
Lăudaţi pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele.
Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.
Slavă… Şi acum…
Si cat de frumos porneste din sufeletele nostre cantarea pe care Eminescu a iubit-o atat de mult:
Lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc Celui fără de moarte, Celui Sfânt şi Fericit, Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu; vrednic eşti în toata vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel de dai viaţă, pentru aceasta lumea Te slăveşte.

Bine eşti cuvântat, Stăpâne atotţiitorule, Care ai luminat ziua cu lumină de soare şi noaptea ai stralucit-o cu raze de foc; Care ne-ai învrednicit a trece lungimea zilei şi a ne apropia de începuturile nopţii; ascultă rugăciunea noastră şi a tot poporul Tău şi ne iartă nouă tuturor păcatele noastre cele de voie şi cele fără de voie. Primeşte rugăciunile noastre cele de seară şi trimite mulţimea milei Tale şi a îndurărilor Tale peste moştenirea Ta. Ocroteşte-ne cu sfinţii Tăi îngeri. Întrarmează-ne cu armele dreptăţii Tale. Îngrădeşte-ne cu adevărul Tău. Păzeşte-ne cu puterea Ta. Mântuieşte-ne de toată primejdia, de tot vicleşugul celui potrivnic şi ne dăruieşte şi această seară cu noaptea ce vine şi toate zilele vieţii noastre desăvârşit, sfântă, cu pace, fără de păcate, fără sminteală şi fără nălucire. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, cară Ţi-au plăcut din veac. Amin.

Dupa vecernie, Parintele ne-a citit o scrisoare a parintelui Selafiil …Nu imi amintesc ce scrisoare, dar va copiez o scrisoare a parintelui Selafiil care are multa  legatura cu rugaciunea

 

“… Când un monah se roagă, copile, oricât ar fi de păcătos, rugăciunea lui, dacă e sinceră, degrabă e plinită de îngerii lui Dumnezeu, pe care Domnul i-a rânduit spre slujire aceluia când a îmbrăcat schima. De aceea să preţuim rugăciunea unui monah… Câtă vreme, copile, vor mai exista monahi care se roagă cu lacrimi pentru pocăinţa lor şi pentru lumea toată, Dumnezeu va mai ţine lumea aceasta.

 

 
Dar rugăciunea este din ce în ce mai puţină pe pământ, din ce în ce mai puţină, şi răutăţile se înmulţesc, încât Dumnezeu va trebui să scurteze vremurile…
De aceea avem nevoie, dragul bunelului drag, de rugăciune, de cât mai multa rugăciune.Aceasta te va învăţa pe tine multe, te va purta pe cărări luminoase, te va adăpa cu apă rece de izvor, de viaţă veşnică dătător; cu cât o vei înmulţi, cu atât în Duhul vei spori. Hm, iată că buneii plicticoşi ştiu să scrie şi versuri, desigur, nu chiar aşa ca nepoţeii lor, dar tot ştiu puţintel…(şi în rusa rimează, nota traduc.). Parcă te şi vede bunelul, aşa, mergând agale spre locul unde lucrezi, învârtind în mână metania pe care ştiu că o porţi la tine. Metania cu boabe împletite de lână, fie ea mare sau mică, nu contează, îţi aminteşte întruna de prezenţa Preadulcelui Iisus lângă noi. De ce să nu-L poftim aşadar la masa inimii noastre, să ne îndulcim împreună cu El din masa Vieţii celei veşnice?…”Gospodi pomilui”, copile, “Gospodi pomilui”, să-ţi însoţească paşii, să-ţi sfinţească răsuflarea, să-ţi înmiresmeze inima, să-ţi ferească ochii tăi curaţi şi limpezi de orişice întinăciune, să-ţi sfinţească cugetele… Gospodi pomilui, rugăciunea lui Iisus ne schimbă pe deplin viaţa şi ne fereşte de căderi de tot felul, influenţând în bine şi starea celorlalţi de lângă noi…
Rugăciunea lui Iisus o spunea în toată vremea Sfântul Ierarh Luca, pe care l-am avut şi eu “bunel”şi pentru ale cărui rugăciuni am ajuns în mănăstire. Asemenea, o spunea cu lacrimi şi Sfantul Serafim(Serafim din Viriţa, un mare duhovnic şi cuvios canonizat recent de pravoslavnica noastră Biserică, dar de mult recunoscut ca sfânt de popor, ce a trăit în oraşul Viriţa şi a murit în 1949 – n. tr.). Sfântul Serafim ajunsese în sfinţenie pe Sfântul Serafim de la Sarov, adevăr îţi grăiesc, şi dacă Domnul a salvat Rusia în războiul al doilea mondial, a fost şi pentru rugăciunile acestui sfânt.
Îmi mai spui că aşa simţi: “Fugi, taci, linişteşte-te…” Cu adevărat, aceasta e calea, şi nu odată ţi-am scris despre ea… Piotr, Piotr, adânceşte-te în pustie, fugi în pustie, lasă toate cele trecute şi înnoieşte-te încet, încet… Bine, dar unde, care pustie?, mă întrebi… Ei, dragul bunelului, fă-ţi inima ta pustie faţă de duhurile deşarte ale lumii: de tot ceea ce ţine de glumele ei deşarte, de ambiţiile ei serbede, de rigorile ei de mucava, de mondenitatea care face toată viaţă cenuşie, cenuşie… Fă-ţi inima ta pustie dinspre acestea, copile, şi, încet-încet, la schituleţul din oaza de apă vie aflată în mijlocul acestei pustii, vor veni şi îţi vor sluji şi te vor veseli îngerii, cu darurile lor dumnezeieşti.
Căci altfel, poţi fi în pustia Afonului cea mai adâncă, în pustia Siberiei cea mai sălbatecă, şi să n-ai linişte, pentru că nu ţi-ai făurit încă pustie în inimă dinspre deşertăciunile lumii. Şi invers, poţi să fii călugăr şi-n mijlocul oraşului, unde şi acolo Domnul te va ajuta cu harul Său să te pustieşti faţă de comodităţile vieţii citadine, copile drag. De aceea totul se făureşte întâi în inimă, şi pustia, şi fuga, şi monahism şi apoi vine vremea dării pe faţă a acestei stări, adică a înfăptuirii a ceea ce ai înlăuntru… Sfântul Arsenie avea deja pustia preadulce în inima sa, situaţia sa era “coaptă”, ca să zic aşa, şi plecarea lui nu a fost decât o consecinţă firească a ceea ce purta de ceva vreme în suflet… Aşa va fi şi cu tine, copile, dar ai răbdare puţintel…Domnul îţi va rândui cele de care sufletul tău însetează, El nu rămâne dator dorurilor noastre… Mai multe, ce să-ţi spun… Desigur că recomand, dragul bunelului, ca cel mai de folos dintru început, celui iubitor de Dumnezeu, să se ducă într-un schituleţ mai departe de plaiurile natale, într-un loc mai liniştit, mai fără gâlcevi şi fără zgomote. Marile oraşe, în general, nu sunt prielnice pentru monahism, dar aceasta nu este o regulă… Cum iconomiseşte Dumnezeu pentru fiecare…
Piotr al meu drag, ţi-am trimis un petec de cer… şi, poate, un petec din inima mea, a bunelului care
te iubeşte,
+Selafiil.”
Am revenit la trapeza,am mancat cu totii salata de la Brailita si ne-am intors in biserica pentru pavecernita mare cu litie in cinstea praznicului Bobotezei .

 

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei. Autor al volumului "Catehismul invierii. Un pelerinaj spre lumina" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2016). Colaborator la reviste si ziare: "Lumea credintei", "Ariesul de Turda", "Adevarul de Cluj", "Scutul patriei".

  • 1

1 Comment

  1. Elena Frandes February 3, 2018

    Doina-Elena, eşti un scriitor desăvârşit, un suflet pe care îl contemplu cu dragoste, folosindu-mă.

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *